Vezi VIDEO
Cladirea in care functioneaza Scoala Populara de Arta “Liviu Borlan” din Baia Mare constituie in continuare un pericol pentru trecatori. La aceasta concluzie au ajuns membrii comisiei de urbanism din cadrul Primariei Baia Mare. In urma unei analize a stadiului in care se afla reabilitarea constructiei, acestia au ajuns la concluzia ca sarpanta si tiglele de pe acoperisul constructiei pot sa cada oricand si sa provoace victime. Ca atare, reprezentantii Primariei au somat conducerea Scolii Populare de Arta, Consiliul Judetean si pe cetateanul francez – care detine parterul cladirii, Sellam Perez – punandu-li-se in vedere sa reabiliteze urgent imobilul.
Scoala Populara de Arta “Liviu Borlan” din Baia Mare a intrat in reabilitare in urma cu mai bine de un an, dupa ce un zid de sustinere al cladirii a cedat, din cauza unor sapaturi efectuate la parterul cladirii. In urma incidentului care, din fericire, nu s-a soldat cu victime (copiii aflandu-se in acea perioada in vacanta) proprietarul parterului, cetateanul francez Sellam Perez, s-a ales cu cea mai mare amenda din istoria judetului, respectiv 50.000 lei.
Consiliul Judetean a alocat atunci dioua milioane lei pentru reabilitarea din temelii a cladirii-monument istoric. Cu toate ca vara trecuta s-a muncit din greu pentru reabilitare, salile au fost refacute, insa la fatada nu s-a intervenit deloc, cladirea constituind in continuare un pericol pentru trecatori.
Primaria Baia Mare a analizat situatia si a emis o somatie Consiliului Judetean, conducerii Scolii Populare de Arta si, de asemenea, “vecinului” de la parter, Sellam Perez, prin care li se cere sa puna, in cel mai scurt timp, in siguranta cladirea in care functioneaza scoala.
“Am primit o somatie din partea directiei de urbanism a primariei, in care ni se solicita din nou sa punem cladirea in siguranta, pentru ca reprezinta un pericol pentru trecatori. Noi incercam sa ne conformam, cu sprijinul Consiliului Judetean. Aceasta somatie a fost primita, asa cum e normal, si de vecinul nostru de la parter, care speram sa se conformeze, sa puna si dansul in siguranta cladirea, pentru ca, in caz contrar, exista din nou riscul ca etajul sa se degradeze si sa cada”, a spus Vasile Petrutiu, directorul Scolii Populare de Arta “Liviu Borlan” din Baia Mare.
Reprezentantii CJ cunosc situatia in care se afla cladirea si recunoasc ca li s-a solicitat sa o reabiliteze. Acestia promit se va interveni curand atat pe fatada dinspre Piata Millennium, cat si la cea dinspre strada Dacia, intrucat exista banii necesari.
“Aceasta cladire este, dupa cum se stie, veche. Tencuiala are tendinte de desprindere, e plina de fisuri, iar acolo se circula cei care frecventeaza scoala, cei care ies din piata, cei care trec pe strada si trebuie sa facem lucrari pentru a preintampina orice eveniment nedorit in zona. Eu sper sa se intervina cat de repede, pana cand vremea nu va deveni nefavorabila si vor scadea temperaturile”, a precizat vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, Emil Marinescu.
Reprezentantii autoritatilor locale spera ca situatia din vara anului 2009 sa nu se repete, intrucat de data aceasta riscul unei tragedii ar putea fi extrem de mare.
Sursa: Catalin Tineghe