Pericolul ascuns în spatele reţelelor de socilizare este foarte mare.
Cu Facebook-ul deschis, dar cu uşa propiilor intimităţi mereu închisă, vom trece primejdia rea, ar spune un vechi proverb românesc, parafrazat în registrul neobosiţilor utilizatori ai reţelelor sociale.
Printre iluzii colorate şi postări amuzante, fericirea online poate fi reversul suferinţelor reale pe care infractori de toate soiurile le pot provoca, bazându-se pe lipsa de precauţie.
Din această perspectivă, poliţiştii vin în sprijinul internauţilor cu câteva recomandări de sezon şi nu numai.
„De pildă, afişarea locaţiei la profil, mai ales când vă aflaţi în vacanţă, reprezintă primul indiciu „valoros” pe care hoţii nu vor întârzia să-l valorifice rapid şi în modul cel mai eficient. Din aceeaşi categorie a vulnerabilităţilor, am menţiona postarea, sub diverse pretexte, a fotografiilor din propria locuinţă, care ilustrează, între altele, starea materială a potenţialei victime”, spun oamenii legii.
Pericolul publicării datelor personale
Un alt capitol de care ar trebui să ţinem seama face trimitere la publicarea datelor personale.
„Recunoaştem, la unison am spune, că Facebook constituie o tentaţie zilnică, având sute de milioane de utilizatori din întreaga lume. Ca să avem acces, este de-ajuns să te înscrii pe baza adresei de email și introducând date ca numele, genul, data de naștere. Astfel, se generează o pagină de profil pe care o poti completa cu informații, răspunzând la diverse întrebări standard din formularele de gen. Întrebările sunt menite să ajute utilizatorul să-și creeze conexiuni cu diverse persoane – numite ”Prieteni” – afișând interesele utilizatorului, cum ar fi cărțile sau filmele preferate. Facebook nu este menit să fie folosit de persoanele sub 13 ani, dar nu este dificil să-ți creezi un profil chiar dacă ai sub această vârstă. Însă, orice profil care contravine politicilor Facebook, inclusiv cele create cu date false vor fi suspendate sau șterse de către Facebook. Pe lângă afișarea idatelor de profil și a intereselor, Facebook permite unui utilizator să facă multe alte lucruri, cum ar fi să posteze statusuri, prin care spune celorlalți unde este, ce face, poate să joace numeroase jocuri, să comunice pe chat, să comenteze pe profilurile altor persoane și multe altele. Nici măcar nu e nevoie să aibă un computer la îndemână ca să își verifice și să își updateze profilul, fiind suficient telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil”, explică poliţiştii.
Pe Facebook, numele şi poza de profil sunt vizibile public. Persoanele care pot vedea informaţiile personale, care pot scrie pe profilul unui utilizator pot fi, însă, limitate prin setările de siguranţă ale reţelei de socializare. Informaţia poate fi făcută accesibilă Tuturor, Prietenilor prietenilor sau Doar prietenilor. De asemenea, se poate limita cine ar putea să vadă poze, comentarii sau alte conţinuturi postate de către utilizator.
Atenţie, deci, cui daţi accept în vieţile voastre!