Seful IGPR, Petre Toba, a dispus mai multe modificari ale functii de conducere din institutie, la nivelul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate, Directiei Control Intern si al Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti. Potrivit Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), modificarile au fost efectuate, incepand din 28 mai, prin dispozitii ale inspectorului general al IGPR, Petre Toba.
Astfel, comisarul-sef de politie Dragota Marius-Catalin, director al Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate (DCCO), a fost mutat in interesul serviciului la Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI), unde urmeaza a fi numit in functie, conform competentelor.
Comisarul-sef de politie Popescu Ion, director al Directiei Control Intern (DCI) din IGPR, a fost numit, in interesul serviciului, sa indeplineasca atributiile functiei de sef Serviciu Control in cadrul aceleiasi directii.
Comisarul-sef de politie Marin Iulian-Marcel, sef al Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Bucuresti, a fost numit sef la Serviciul de Combatere a Finantarii Terorismului si Spalarii Banilor din cadrul aceleiasi brigazi.
Cu aceeasi data, comisarul-sef de politie Costea Vasile, sef Serviciu Antidrog din cadrul DCCO, a fost imputernicit sa indeplineasca atributiile functiei de sef al BCCO Bucuresti.
Azi, 30 mai, tot printr-o dispozitie a sefului IGPR, comisarul-sef de politie Spiridon Virgil, sef Serviciu Combaterea Criminalitatii Informatice din cadrul DCCO, a fost imputernicit sa indeplineasca atributiile functiei de director adjunct al acestei directii.
Sursa: Mediafax