Luna august este cu siguranta cea mai darnica din punct de vedere al evenimentelor astronomice. Dupa eclipsa de soare din 1 august, un alt spectacol ceresc, de aceasta data nocturn, incepe din 10 august, o ploaie de stele fiind asteptata in urmatoarele zile.
Ovidiu Ignat, muzeograf la Planetariul Baia Mare, a precizat ca in aceasta perioada curentul meteoric al Perseidelor isi va intensifica activitatea, indosebi in perioada 10 – 15 august. ”Maximul curentului va fi in noaptea de 12 /13 august (intre orele 23.30 si 1:30 – spre partea estica a cerului) atunci, cand un observator aflat in conditii ideale de vizibilitate va putea sa vada aproximativ 100 de meteori/ora. Acest lucru inseamna, in medie, doua stele cazatoare pe minut, asadar nu se poate pune problema unui «foc de artificii» natural, tinand cont ca in anul 1992 Perseidele au fost de-a dreptul explozive, curentul producand peste 400 de meteori pe ora”, a mentionat Ovidiu Ignat.
El a mai aratat ca vizibilitatea va fi ingreunata si de satelitul natural al Pamantului, care se apropie de faza Luna Plina, si care va produce multa luminozitate, fapt ce va ingreuna simtitor depistarea meteorilor.
Ca si in alti ani, si in 2008 profesorul Sorin Hotea impreuna cu membrii Astroclubului SARM Sighet organizeaza un punct de observare al Perseidelor in zona municipiului Sighetu-Marmatiei. Acest punct se alatura, in reteaua de observare a Perseidelor pusa la punct de SARM, urmatoarelor locatii: Cindrel, Pauleasca – Teleorman, Corbasca – Bacau, Targu Mures, Talmaciu – Sibiu, Horodnic de Jos – Suceava.
La tabara sunt asteptati astronomi din mai multe localitati ale tarii. Perioada de desfasurare a manifestarii este 8-13 august. Perseide 2008 Sighet se va desfasura intr-o locatie la aprox. 15 km de luminile orasului, acolo unde cerul este inca suficient de negru pentru ca evenimentele astronomice de acest fel sa poata fi vazute in conditii bune.
Sursa: eMM.ro
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult