Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat și predat autorităților competente o persoană, cetățean român, pe numele căreia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În data de 23 iunie, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru a intra în țară, S. R., în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în județul Iași.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că persoana în cauză figurează ca fiind căutată de autorități.
Pe numele acesteia era emis de către autoritățile din România un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Femeia are de executat 5 ani de închisoare.
Persoana în cauză a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Suceava, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.