Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară după suspiciunea unui caz de pestă porcină africană la un porc domestic provenit dintr-o gospodărie, în localitatea Săbișa. Până la confirmarea virusului de către laboratorul de specialitate din București, exploatația a fost plasată sub supraveghere sanitară și a fost efectuată ancheta epidemiologică. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală de la București a confirmat prezența virusului pestei porcine africană la porcul domestic. Pentru reducerea riscului de răspândire a bolii s-a procedat la sacrificarea și ecarisarea alternativă prin îngropare a nouă suine aflate în gospodărie, cu respectarea normelor prevăzute de către legislația în vigoare. Directorul executiv adjunct al DSVSA Maramureș, Vasile Pop, a declarat că focarul de pestă porcină africană are legătură cu mediul silvatic.
”S-a aprobat în ședință planul de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane, inclusiv dezinfecția preliminară și intermediară. S-a procedat la catagrafierea zonei, stabilirea zonei de protecție, în jurul focarului pe o suprafață de 3 km, (raza localităților Săbișa, Seini, Ilba, Handalul Ilbei). Zona de supraveghere stabilită în jurul focarului are o suprafață de 10 km și include localitățile: Seini, Handalul Ilbei, Ilba, Viile Apei, Cicârlău, Bârgău, Merişor, Nistru, Ardusat, Buşag, Tăuţii Măgherăuş și o localitate din județul Satu Mare. De asemenea, s-a efectuat dezinfecția exploatației nonprofesionale, a platformei de dejecții, a căilor de acces, a materialelor şi ustensilelor posibil contaminate. A fost notificată DSVSA Satu Mare cu privire la focarul de pestă porcină africană. În zona de protecție sunt incluse trei exploatații comerciale de suine din localitatea Seini, iar în zona de supraveghere două exploatații de suine, în localitatea Ardusat. Personalul DSVSA și medicii veterinari au discutat cu cetățenii și le-au explicat să nu intre în panică pentru că sunt aplicate doar măsurile de biosecuritate”, a spus prefectul Nicolae Silviu-Ungur.
Mişcarea animalelor din zona de protecţie este restricţionată astfel: deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Această interdicție nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe şosea sau pe calea ferată, dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire, iar transportul este autorizat. Niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale. Pentru animalele din zona de protecție se efectuează, zilnic, supravegheri clinice și inspecții de către echipe alcătuite din medici veterinari și personal auxiliar din cadrul unității locale. Echipele de inspecţie pot fi suplimentate în funcţie de necesitate cu reprezentanţi ai unității locale, personal auxiliar şi medici veterinari oficiali.
Mişcarea animalelor din zona de supraveghere este restricţionată astfel: deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe şosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată. Niciun animal domestic nu poate intra sau ieşi dintr-o exploataţie în cursul primelor şapte zile fără autorizarea autorităţii veterinare locale. O altă măsură dispusă este de informare a populației cu privire la evoluția bolii, semnele clinice, modul de transmitere și măsurile întreprinse în caz de suspiciune sau de confirmare a bolii. Se interzice organizarea de târguri, aglomerări de animale, expoziții, transporturi de animale (neautorizate) sau orice alte evenimente care implică mișcarea animalelor. De asemenea, este interzisă vânzarea/cumpărarea de suine, respectiv creșterea la stâne și cantoane silvice. La nivelul Unității Operaționale Locale Seini și a Comitetului Local de Combatere a Bolilor Maramureș este asigurat stocul de echipamente și materiale pentru intervenție, dar și aplicarea măsurilor specifice în focarul de pestă porcină africană. La punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației se efectuează controlul sanitar-veterinar.Virusul pestei porcine africane nu afectează oamenii și nu există risc de îmbolnăvire, dar are un impact la nivel social și economic în zonele cu boala confirmată.