Liderii Uniunii Sindicatelor Miniere Maramures au primit deja autorizatie pentru proteste. Presedintele Gheorghe Pasca a precizat ca mitingul a fost fixat pentru ziua de marti, intre 12.00 si 13.00.
“Vom merge in fata Palatului Administrativ, Prefecturii Maramures. Nu va fi un mars prin oras cum faceam alta data pentru ca ne vom prezenta scurt revendicarile, iar daca nu vor fi acceptate urmatoarea halta o vom face la guvern.”
Ortacii au pus pana acum trei cerinte pe lista de revendicari care urmeaza sa fie inaintata reprezentantului guvernului in teritoriu. Prima face referire la “punerea in plata de catre Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Maramures a persoanelor disponibilizate de compania Remin incepand cu data de 3 ianuarie 2007”.
Exista semnale ca aceasta solicitare va fi solutionata miercurea viitoare, printr-o hotarare de guvern, insa ortacii vor sa se asigure ca raspunsul de la centru va fi cel asteptat.
Protestele nu vor inceta dupa deblocarea platilor compensatorii pentru ca ortacii vor ca si alte probleme ale companiei baimarene sa fie solutionate. Remin e stransa cu usa din cauza datoriilor imense catre Electrica (circa 60 milioane lei noi), societate care a sistat curentul electric in unitatile miniere. A fost lasata doar conexiunea la limita de avarie, astfel incat sa se evite producerea unor dezastre, iar minele sa nu fie inundate.
“In aceste conditii nu stim ce se va intampla. Noi vrem si cerem pornirea activitatii la subunitatile viabile, si anume exploatarile miniere din Baia Sprie, Cavnic, Turt, Razoare si folotatia centrala”, a explicat Pasca.
Ortacii solicita, de asemenea, asigurarea fondurilor necesare pentru securizarea si ecologizarea minelor. In lipsa acestor bani iazurile si minele de la Remin sunt reale bombe cu ceas, accidentele ecologice putand sa se produca la orice ora.
Sursa: Larisa Tivadar