O fetiţă în vârstă de cinci ani a fost căutată timp de aproximativ două ore de mai bine de 120 de persoane, printre care polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari. Fetița a fost găsită sub un pat din locuința familiei, acolo unde adormise. Anunțul a fost făcut purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.
„La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, fiind adus şi un câine de urmă. În sprijinul poliţiştilor au venit peste 120 de persoane, jandarmi, lucrători ISU şi voluntari de pe raza comunei, care s-au mobilizat şi au început căutările în zona din apropierea casei, precum şi pe raza satului unde locuia aceasta. După aproximativ 2 ore de căutari, minora a fost găsită dormind, sub un pat din interiorul locuinţei”, a declarat Cristian Grigorescu.
Dispariția a fost sesizată miercuri seară, în jurul orei 21:00, de bunicii fetiței, prin apel la 112, conform Agerpres.