Secretarul general al CCI Maramureş, Florentin Tuş, spune că în acest an vor fi premiate peste 120 de firme din judeţ. Sunt luate în considerare performanţele înregistrate anul trecut, numărul de angajaţi şi contribuţia la dezvoltarea economică a zonei. În aceste zile, reprezentanţii instituţiei prelucrează de zor aceste date ca să întocmească clasamentul final.
”Topul Firmelor 2005 se va desfăşura pe data de 22 septembrie. Locaţia aleasă pentru decernarea premiilor este Centrul de Instruire şi Marketing din Baia Mare”, a precizat Florentin Tuş pentru eMaramureş.ro. Manifestarea va începe la ora 11.00, iar la ea sunt aşteptaţi să participe cei mai importanţi oameni din judeţ – de la afacerişti, la politicieni şi autorităţi.
Sursa: Larisa Tivadar