Pe parcursul a trei zile, polițiștii rutieri din județul Maramureș au fost angrenați în activități de amploare pentru verificarea bicicliștilor, dar și a persoanelor care se deplasează cu trotinete și mopede.
Activitățile de verificare și control s-au desfășurat pe mai multe tronsoane de drum în perioada 22-27 aprilie a.c.
Astfel, pentru abaterile constatate, au fost sancționați contravențional 164 de bicicliști, 15 persoane care se deplasau cu trotineta și 4 persoane care utilizau mopedul ca mijloc de transport.
De asemenea, polițiștii au constatat 4 infracțiuni și au întocmit dosare penale, continuându-se cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
Regulile rutiere trebuie respectate de către toți participanții la trafic. Pentru a nu deveni victime ale accidentelor, polițiștii recomandă conducătorilor de biciclete sau trotinete electrice:
– casca de protecție vă poate salva viața, iar vesta reflectorizantă creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
– referitor la limita de vârstă, e necesar să aveți 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice;
– recomandăm ca aceia care învaţă mersul pe bicicletă, în special copiii, să utilizeze exclusiv trasee special amenajate sau să facă acest lucru în afara drumului public;
– nu creați suprize în trafic, manevrele bruște şi schimbarea direcţiei de deplasare să fie făcute doar după o asigurare temeinică;
– traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni să nu fie făcută pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta, după ce, în prealabil, v-aţi asigurat că intenţia de a traversa a fost observată de conducătorii auto şi că aceştia pot opri în condiţii de siguranţă.
Dacă ați consumat băuturi alcoolice, nu circulați cu bicicleta sau cu trotineta, vă puneți în pericol viața și riscați să fiți sancționați contravențional.
Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă.
Nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6-8 puncte amendă