În perioada 07 – 08 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti din Sighetu Marmaţiei, au acționat pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte contrafăcute.
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială cu sediul în comuna Moisei, poliţiştii au identificat peste 2000 articole vestimentare, încălţăminte şi accesorii, aparţinând unor mărci de renume, pentru care nu au putut fi prezentate certificate de conformitate sau licenţe de comercializare care să ateste şi să permită comercializarea acestora.
Întrucât există suspiciuni cu privire la caracterul original al articolelor depistate, poliţiştii au dispus măsura indisponibilizării şi ridicării acestora până la finalizarea cercetărilor. Valoarea produselor depăşeşte suma de 107.000 lei.