Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, cantitatea de 29.297 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 342.700 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Ieri, 07 iunie polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș împreună cu lucrători din cadrul Sectorului PF Sarasău au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 16.00, pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației, a fost identificată, într-o parcare, o autoutilitară marca Fiat Ducato, în care au putut fi observate mai multe colete cu țigări.
Drept urmare, s-a luat măsura conducerii mijlocului de transport la sediul instituției, unde în urma unui control amănunțit efectuat asupra autoutilitarei, au fost descoperite în compartimentul pentru marfă 32 de baxuri cu țigări, de proveniență ucraineană.
În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conțin cantitatea de 16.000 pachete țigări, în valoare de 187.200 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara în valoare de 19.000 lei a fost indisponibilizată la sediul Poliției de Frontieră.
În cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
În data de 05.06.2019, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență. Astfel, în jurul orei 18.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat, pe direcția localității Brodina, jud. Suceava, mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării, colete voluminoase.
Imediat, oamenii legii au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, dar în momentul în care au observat echipajul poliției de frontieră, acestea au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean. Pentru reținerea persoanelor care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras șase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit şi s-au întors pe teritoriul statului vecin.
Imediat, poliţiştii de frontieră au informat autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu monitorizarea şi cercetarea zonei, fiind descoperite 3 colete cu țigări. Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.960 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 46.300 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte și Sighetu Marmației au descoperit, în ultimele 24 de ore, în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări (4.987 la Sectorul PF Poienile de sub Munte și 4.350 la Sectorul PF Sighetu Marmației) care au fost duse la sediile sectoarelor, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 9.337 de pachete cu țigări în valoare totală de 109.200 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.