Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă că peste 30.600 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional. Cele mai multe oferte sunt pentru muncitori necalificaţi, agenţi de securitate şi lăcătuşi mecanici.
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele ANOFM sunt înregistrate 30.660 de locuri de muncă.
Dintre acestea, în Bucureşti sunt 5.783 de locuri de muncă, în Prahova – 2.946, în Arad – 1.848, în Cluj – 1.444, în Iaşi – 1.390, în Dolj – 1.361, în Gorj – 1.016 şi în Timiş – 1.003.
În Sibiu sunt disponibile 985 de locuri de muncă, în Ilfov – 932, în Neamţ – 821, în Dâmboviţa – 726, în Olt – 701, în Argeş – 678, în Harghita – 627, în Maramureş – 598, în Alba – 593, în Hunedoara – 565, în Bistriţa-Năsăud – 558, în Braşov – 474, în Brăila – 456, în Călăraşi – 372, iar în Constanţa – 360.
Alte 353 de locuri de muncă sunt oferite în Buzău, 348 în Teleorman, 338 în Bihor, 334 în Satu Mare, 332 în Vaslui, 308 în Botoşani – 308, în timp ce în Tulcea sunt vacante 307 locuri de muncă, în Vâlcea – 296, în Mureş – 277, în Vrancea – 234, în Sălaj – 216, în Ialomiţa – 209, în Galaţi – 192, în Covasna – 177, în Giurgiu – 138, în Suceava – 131, în Bacău – 95, în Caraş-Severin – 72 şi în Mehedinţi – 71.
La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (2.757), agent de securitate (1.847), lăcătuş mecanic (1.627), lucrător comercial (1.561), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.169), manipulant mărfuri (1.148), confecţioner-asamblor articole din textile (941), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (847), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (690), ambalator manual (684).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.