În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări la frontiera de nord, cantitatea de 30.577 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 358.600 lei.
În 14 mai a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, județul Suceava, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.
În jurul orei 15.00, lucrătorii noștri au oprit în trafic pentru control, pe pe raza localităţii Bălcăuţi, jud. Suceava, un autoturism marca Audi înmatriculat în Polonia, în care se aflau trei bărbaţi, doi cetăţeni ucraineni şi unul cu dublă cetăţenie româno-ucraineană.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagaj, în portiere, precum şi în spaţii special amenajate sub roata de rezervă şi bancheta din spate a autoturismului, mai multe pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană.
Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura conducerii celor trei bărbaţi împreună cu autoturismul în cauză la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
În urma efectuării unui control amănunțit, au fost descoperite 2.989 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 34.971 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul în valoare de 6.500 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră.
Tot în 14 mai, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei a fost declanșată o acțiune în cooperare cu Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina, pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
În jurul orei 20.20, un echipaj al poliției de frontieră a observat în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Lupcina, jud. Suceava, un autoturism de teren marca Mitsubishi Shogun, al cărui şofer, la vederea oamenilor legii, a abandonat maşina şi a fugit în zona împădurită.
Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reţinerea persoanei în cauză efectuând somaţiile legale prin voce, însă aceasta nu s-a supus, fapt pentru care au fost executate trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, nereuşindu-se reţinerea bărbatului care a fugit în pădure.
În cel mai scurt timp au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.
În autoturismul de teren marca Mitsubishi Shogun, înmatriculat în Marea Britanie, au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 14.590 pachete cu țigări.
Țigările, în valoare de 170.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul în cauză a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar în continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Şi polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat, în cursul zilei de ieri, o acțiune pe linia combaterii contrabandei și a traficului ilicit cu produse accizabile.
În jurul orei 22.30, poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca BMW, înmatriculat în România, care circula pe o stradă de pe raza municipiului Satu Mare. Conducătorul auto și-a continuat deplasarea în mare viteză, ignorând semnalele lucrătorilor noștri. Imediat, polițiștii de frontieră au procedat la urmărirea acestuia, iar la scurt timp au găsit mașina abandonată la câteva străzi distanță. La prima vedere, colegii noștri au observat, pe bancheta din spate a mașinii, mai multe colete cu țigări, în saci de rafie.
Autoturismul a fost ridicat și transportat la sediul STPF Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 6.500 pachete cu țigări, de diferite mărci, toate cu timbru duty free Ucraina, valoarea acestora ridicându-se la 76.000 lei. Autoturismul, în valoare de aproximativ 23.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Satu Mare.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
De asemenea, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase, de la frontiera de stat către interior.
Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul, au abandonat coletele și s-au retras pe teritoriul statului vecin.
Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, iar la fața locului au fost descoperite 12 colete care conțineau cantitatea de 6.498 de pachete cu țigări, în valoare de 77.000 de lei.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării iar în continuare se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.