La ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din luna octombrie 2018, condusă de președintele Gabriel Zetea, au fost prezenți 31 de consilieri din totalul de 35 de aleși județeni.
Totodată, s-au aflat peste 30 de proiecte pe ordinea de zi, majoritatea acestora fiind votate de consilieri în unanimitate.
În plen s-a votat pentru încheierea a patru acorduri de cooperare cu Fundația Arte+, în vederea realizării în comun a Festivalului Arte+ în cadrul Galei premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România; cu Asociația Heidenroslein Baia Mare, în vederea realizării în comun a proiectului ”Centenarul Marii Uniri – mărturii și fapte ale maramureșenilor”; cu Palatul Copiilor Baia Mare, în vederea realizării în comun a acțiunii de participare la Concursul de Creație ”Glorie Patriei” dar și cu Asociația ”Comunicați cu noi”, în vederea realizării în comun a proiectului ”Uniți în sunet de fanfară”.
Totodată a fost încheiat și un acord de parteneriat cu Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) în vederea depunerii spre finanțare a proiectului ”VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță”.
Aleșii județeni au aprobat și Regulamentul de acordare a stimulentelor financiare elevilor care au obținut distincții, medalii și premii speciale la olimpiadele și concursurile școlare județene, precum și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora.
Un proiect extrem de important l-a reprezentat înființarea Serviciului Public Județean ”Salvamont Maramureș”, în subordinea Consiliului Județean.
S-a aprobat, totodată, Organigrama și Statul de funcții pentru instituții aflate în subordinea CJ Maramureș, respectiv Școala Populară de Artă ”Liviu Borlan” Baia Mare, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, R.A. ”Aeroportul Internațional Maramureș”, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”.
Un alt proiect foarte important, care a primit însă vot negativ din partea grupului consilierilor liberali a fost aprobarea contribuției Consiliului Județean Maramureș la diferite acțiuni finanțate din rezerva bugetară.
Proiectul a trecut, însă, cu 22 de voturi pentru și 7 împotrivă. Fonduri se vor acorda și pentru susținerea sportului de performanță dar și pentru unitățile de cult, altele decât cele cuprinse în patrimoniul UNESCO. Ședința s-a încheiat după aproximativ trei ore de la debutul ei.
Când va fi gata podul de la Ulmeni ?