Peste 31.800 de cetăţeni români şi străini au trecut, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează marţi că aproximativ 18.800 au intrat în ţară, iar 13.000 au ieşit. De asemenea, graniţa a fost tranzitată de peste 17.200 mijloace de transport.
Informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic online, care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie online prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, precizează IGPF.
Pe de altă parte, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” -, poliţiştii de frontieră au constatat 7 infracţiuni şi 10 contravenţii săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 175.700 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 4.300 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 29 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a şase cetăţeni români din diferite motive legale, menţionează sursa citată. AGERPRES