Pentru obiectivul de investiții ”Modernizare DC 47 Groși – Ocoliș, comuna Groși, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a alocat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua, suma de 3.585.901 lei, valoarea totală a investiției fiind de 3.816.116 lei. La semnarea contractului de finanțare, eveniment care a avut loc în cadrul ședinței de Consiliu Local din Groși, a fost invitat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Șeful administrației județene a fost însoțit de vicepreședintele George Moldovan, dar și de consilierul județean Anton Rohian.
Florin Boltea, primarul comunei Groși a ținut să mulțumească administrației județene pentru prezență și pentru deschiderea pe care a găsit-o mereu la nivelul executivului Consiliului Județean Maramureș, precizând faptul că, prin bună înțelegere și cooperare, viața locuitorilor din Groși poate fi permanent îmbunătățită.
”De la preluarea mandatului de primar am avut mereu o bună relație de colaborare cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și toate proiectele pe care le-am propus pentru comunitatea din Groși au găsit susținere la nivelul executivului instituției județene. Mai avem depus un proiect pe PNDL2, respectiv modernizarea Școlii Gimnaziale din Satu Nou de Jos, o investiție în sumă de aproximativ 1,5 milioane de lei. Chiar în cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, 22 martie, am aprobat o modificare la indicatorii tehnici, iar noua documentație a fost transmisă către MDRAP. Acum așteptăm doar să semnăm și acest contract de finanțare. Administrația locală din Groși mai are un proiect depus și aprobat pe AFIR, respectiv extinderea canalizării în Satu Nou de Jos, o investiție în sumă de 800.000 de euro pentru care se desfășoară, în această perioadă, licitația pentru proiectul tehnic. Un alt proiect depus pe AFIR, în sumă de 250.000 de euro privește modernizarea căminului cultural din Groși, în timp ce pe GAL-ul Mara – Natur am depus un proiect în sumă de 42.000 de euro, pentru realizarea unei baze sportive. Din bugetul local ne-am propus să asfaltăm două străzi în anul 2018, respectiv străzile Joseni și Cărbunăreasa. În cursul anului 2017 am realizat modernizarea iluminatului public, în satul Ocoliș fiind finalizat în proporție de peste 95%, în timp ce la Satu Nou de Jos așteptăm încheierea lucrărilor de modernizare la rețeaua electrică”, a declarat primarul din Groși, Florin Boltea.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a felicitat tânăra administrație din Groși pentru modul în care se implică în viața comunității, dar și pentru toate proiectele care au fost demarate. ”Comuna Groși are o administrație tânără și determinată să facă lucruri bune pentru locuitori. Îl felicit atât pe primarul Florin Boltea, cât și pe viceprimarul Gavril Ardusătan pentru buna colaborare de care dau dovadă și pentru felul în care luptă, împreună, să implementeze proiecte de care să beneficieze întreaga comunitate. M-am bucurat să văd că lucrurile merg bine și la nivelul Consiliului Local Groși, iar între executivul și legislativul administrației locale există înțelegere. Voi menționa și ajutorul acordat de comuna Groși în proiectul SMID, dar și colaborarea evidentă și cu rezultate bune care există între administrația locală și Consiliul Județean Maramureș”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.