La Sighetu Marmației au fost semnate patru din cele șapte contracte finanțate de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua. La semnarea contractelor au fost prezenți, în Sighetu Marmației, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și senatorul de Maramureș, Liviu Marian Pop.
Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației a declarat că, cea mai mare sumă se alocă Liceului Tehnologic Marmația, unde banii aprobați de MDRAP pentru reabilitarea clădirii reprezintă 2.676.633,00 lei, în timp ce valoarea totală a investiției este de 4.403.077,50 lei. O altă sumă de 1.025.863,00 lei s-a alocat pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 10, Sighetu Marmației, unde valoarea investiției este de 1.596.779,65 lei. Aproape 1 milion de lei reprezintă finanțarea pentru reabilitarea, dotarea și extinderea a două grădinițe. Este vorba despre Grădinița cu program prelungit nr. 8, unde MDRAP a alocat, pe PNDL2, suma de 642.024,00 lei, valoarea totală a contractului fiind de 989.569,58 lei și Grădinița cu program prelungit nr. 7, unde suma acordată ca finanțare este de 335.437,00 lei, iar valoarea totală a investiției este de 1.071.349,21 lei.
”Avem și alte proiecte demarate în municipiul Sighetu Marmației, unele pe fonduri guvernamentale, altele pe fonduri europene. Pe PNDL2 așteptăm semnarea altor trei contracte de finanțare, tot de reabilitare a unităților educaționale, în timp ce pe Programul ROUA (România – Ucraina) avem depuse aproximativ 10 proiecte transfrontaliere în sumă totală de aproximativ 10 milioane de euro. Acestea acoperă mai multe domenii, respectiv sănătate, cultură, infrastructură, combaterea criminalității. Totodată, avem depus un proiect pe Axa 13, pe cultură și infrastructură, prin care se dorește reabilitarea unor clădiri importante, cu o valoare de aproximativ cinci milioane de euro”, a precizat primarul municipiului Sighetu Marmației, Horia Scubli.
Gabriel Zetea: ”PNDL reprezintă un mecanism de finanțare pentru proiectele administrațiilor publice locale”
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că, PNDL reprezintă un mecanism de finanțare pentru proiectele principale de dezvoltare ale tuturor administrațiile publice locale din România. ”Fie că vorbim despre canalizări, drumuri, aducțiuni de apă, reabilitări de școli, creșe, grădinițe, dispensare, toate aceste proiecte pot să fie finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Sighetu Marmației a primit din partea Ministerului Dezvoltării Regionale șapte finanțări pentru diverse proiecte, toate pe partea de educație. Și îl felicit pe primarul Horia Scubli pentru această realizare, deoarece sunt puține comunități care se interesează atât de mult de condițiile în care învață copiii. Viitorul este al lor și, dacă se oferă condiții bune de studiu, cu atât mai bune vor fi generațiile care vin în urma noastră. Îi voi mulțumi și fostului ministru al Educației, Liviu Marian Pop, care a militat, în timpul mandatului său, pentru ca aceste finanțări de la Ministerul Dezvoltării Regionale să vină în Sighetu Marmației. Primul criteriu de alocare a banilor pe PNDL2 este ca finanțările să se atribuie pentru construcții, reabilitări de școli, grădinițe și creșe. Faptul că Ministerul Dezvoltării a înțeles că este necesar să finalizăm toate proiectele de bază, este și meritul miniștrilor pe care Maramureșul i-a avut în Guvernul României. Pentru județul Maramureș avem o alocare de peste 700 de milioane de lei noi și este posibil ca și alte proiecte depuse de Sighetu Marmației să fie semnate în cursul acestui an. În plus, Consiliul Județean Maramureș a demarat foarte multe proiecte în Maramureșul Voievodal și mă interesează ca cei din nordul județului să aibă aceleași condiții de trai ca cei din sudul județului. A venit momentul să punem accent și pe zona de nord, fapt pentru care am început proiecte importante, atât în ceea ce privește infrastructura rutieră, cât și magistrala de gaz de la Borșa sau alimentarea de la Runcu”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.