Coordonatorii voluntarilor care vor fi implicați în buna desfășurare a vizitei Papei Francisc la Blaj s-au întâlnit vineri, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj, pentru a pregăti evenimentul din 2 iunie. Zeci de voluntari din toată țara au primit instrucțiuni în acest sens, pe care le vor pune în practică, împreună cu cei peste 500 de voluntari înscriși până acum, în marea lor majoritate tineri, care au dorit să sprijine activ desfășurarea, în bune condiții, a vizitei Suveranului Pontif la Blaj. Voluntarii vor avea tricouri personalizate și vor fi ușor de identificat de către pelerinii care vor avea nevoie de ajutorul lor.
Așa cum a declarat părintele Flavius Florea, coordonatorul voluntarilor pentru vizita Papei Francisc la Blaj, până în prezent s-au înscris 564 de voluntari din întreaga țară, care se vor afla, pe 2 iunie, în toate zonele orașului, cu diverse misiuni: vor îndruma pelerinii spre Câmpia Libertății sau în locurile unde se desfășoară evenimente, vor ajuta persoanele cu dizabilități să aibă acces mai ușor pe Câmpia Libertăți, acolo unde vor forma un cordon pentru delimitarea zonelor, vor fi prezenți în punctele de informare și în parcările amenajate cu această ocazie.
„Există spirit și elan tineresc pentru buna desfășurare a evenimentului, avem și sprijinul Serviciului de Ajutor Maltez, care ne sprijină în privința acordării primului ajutor și sperăm să ducem la bun sfârșit această misiune, pentru care ne punem la dispoziție toate energiile și forțele necesare”, a mai spus părintele Flavius Florea. (http://www.e-communio.ro)
Din Eparhia de Maramureș vor fi prezenți la Blaj 150 de voluntari, coordonați de pr. Angel Zareczki.