În cadrul acţiunilor desfăşurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, poliţiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 2.400 de evenimente, au aplicat peste 7.800 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat aproape aproape 750 de infracţiuni.
La data de 19 ianuarie a.c., peste 11.300 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 279 de acţiuni şi s-a intervenit la 2.462 de evenimente, dintre care 1.900 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor, au fost constatate 744 de infracţiuni, iar 121 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 44 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 7.855 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 30.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 76 de infracţiuni la regimul rutier.
Au fost reţinute 506 permise de conducere şi au fost retrase 170 de certificate de înmatriculare.