Zeci de mii de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în Uniunea Europeană. O mare parte dintre acestea au implicat bicicliști și pietoni.
Peste 70.000 de oameni care se deplasau cu bicicleta sau pe jos au murit pe drumurile din Uniunea Europeană (UE) între anii 2010 şi 2018, conform unui studiu publicat joi, siguranţa bicicliştilor îmbunătăţindu-se într-un ritm mult mai lent în comparaţie cu cea a automobiliştilor şi pietonilor, informează DPA, scrie Agerpres.
În aproape o treime din totalul deceselor rutiere au fost implicaţi biciclişti sau pietoni, ”cei mai vulnerabili utilizatori rutieri”, potrivit Consiliului European pentru Siguranţa Transporturilor (ETSC), care a făcut apel la guvernele din UE să ”investească mai mult” pentru a proteja aceste categorii.
Numărul deceselor a crescut în rândul conducătorilor auto
Începând din 2010, numărul total al deceselor în rândul pietonilor a scăzut cu 19%, în timp ce numărul deceselor în rândul conducătorilor de automobile a scăzut cu 24%. Însă, în ceea ce îi priveşte pe biciclişti situaţia nu s-a schimbat, notează DPA. Acest lucru se explică atât prin numărul tot mai mare de persoane care se deplasează cu bicicleta pe drumurile europene, conform ETSC, cât şi prin lipsa acţiunilor din partea guvernelor şi a producătorilor de vehicule.
”UE se confruntă cu o multitudine de provocări: urgenţa climatică; decese rutiere şi răniri grave; poluarea aerului şi obezitatea”, a declarat Graziella Jost din cadrul ETSC adăugând că mersul pe jos şi deplasarea cu bicicleta, în condiţii mai sigure, contribuie la rezolvarea tuturor acestora.
Persoanele în vârstă, cele mai implicate în accidente
Aproape jumătate dintre decesele în care au fost implicaţi pietoni şi biciclişti au vizat persoane cu vârste peste 65 de ani, acestea având mai puţine şanse de recuperare după o vătămare gravă.
Pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere, ETSC recomandă zone cu viteze mai mici de deplasare în trafic, reducerea numărului de automobilişti, treceri de pietoni mai sigure, piste de biciclete separate şi aplicarea mai strictă a regulilor.
ETSC, un organism independent care consiliază UE în privinţa siguranţei rutiere, a subliniat totodată că numărul real al deceselor rutiere ar putea fi mult mai mare.