Peste 700 de clujeni s-au alăturat campaniei de donare de sânge derulate de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în perioada 8 – 12 aprilie.
”Peste 700 de persoane au răspuns apelului lansat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) şi au donat sânge în cele cinci zile ale campaniei ‘Donăm împreună, UBBEAR dă startul!’ organizate de în perioada 8-12 aprilie 2024”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Campania s-a încadrat în programul strategic UBBMed, lansat la finalul anului 2023 de Universitatea Babeş-Bolyai în vederea implicării active în dezvoltarea politicilor publice şi a cercetărilor avansate în domeniul sănătăţii.
„Ne bucură că numărul donatorilor a crescut de la an la an, iar oamenii au înţeles cât e de important să doneze sânge. Nu doar pentru persoanele care au nevoie de el în spitale, ci şi pentru donatori. Noi am ajuns acum la cea de-a 13-a ediţie, iar ceea ce am încercat şi credem că am şi reuşit a fost să organizăm mai mult decât o simplă campanie de donare de sânge. Ne-am dorit să informăm, să formăm un comportament constant în sensul donării de sânge şi se pare că am reuşit. Studenţii noştri voluntari au fost prezenţi la fiecare ediţie, cu o săptămână înaintea evenimentului de donare, în toate facultăţile şi pe străzile din zona centrală a Clujului, pentru a informa oamenii cu privire la desfăşurarea campaniei şi la beneficiile pe care le aduce donarea de sânge”, afirmă reprezentanţii UBB.
Persoanele care au dorit să doneze sânge în cadrul campaniei UBB s-au înscris utilizând aplicaţia BlooDoChallenge, dar şi intervalele orare din calendarul special creat de UBB.