Peste 700 de pacienți s-au prezentat, cu diverse probleme de sănătate, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, din data de 14 ianuarie 2019, ora 8:00 până în dimineața zilei de 17 ianuarie 2019, folosind mijloace de transport proprii sau ambulanțe ale SMURD și SAJ.
Din numărul total, aproximativ 130 de cazuri au fost urgențe pediatrice. Aproape jumătate din pacienții care au ajuns la urgență au avut probleme respiratorii, transmit reprezentanții UPU Baia Mare. În data de 16 ianuarie 2019, pe secția de Pediatrie a unității medicale din Baia Mare se aflau internați 46 de copii, dintre care 22 cu afecțiuni respiratorii, potrivit informațiilor transmise de medicul primar Pediatrie, dr. Foia Nelia .
“Spitalului Județean de Urgență Baia Mare va lua măsurile necesare pentru protejarea pacienților internați, prin limitarea accesului aparținătorilor – în secția de Pediatrie, vizita se va efectua doar în holul de la etajul 11; la fiecare bolnav va avea acces un singur aparținător; se va limita numărul orelor de vizită, atât în zilele lucrătoare, cât și în zilele libere; vizitatorii sunt obligați să se echipeze corespunzător, cu halat, mască și botoși de unică folosință, materiale puse la dispoziție de unitatea medicală. De asemenea, se va face un triaj epidemiologic al vizitatorilor, persoanelor bolnave fiindu-le restricționat accesul în secțiile spitalului“, a declarat managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, dr. Pop Vasile-Ioan.