Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia a ajuns în seara zilei de marţi la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde a fost întâmpinat de peste două mii de băimăreni. Brâul Maicii Domnului a fost adus de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare, unde a fost aşezat cu ocazia manifestărilor dedicate hramului.
La momentul sosirii în Catedrala Episcopală, a fost oficiat Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de către Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
„Mulţumim Bunului Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici care a binecuvântat ca să fie în aceste zile cinstitul Brâu la noi, în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, care va aduce un prinos şi o mare binecuvântare pentru toţi credincioşii, care, cu evlavie, aşa cum se vede şi s-a văzut, au umplut până la refuz Catedrala noastră Episcopală Sfânta Treime, au venit să se închine, să spună o rugăciune şi să primească binecuvântare din partea Maicii Domnului”.
„Tuturor care au participat la aceste evenimente emoţionante şi de suflet mântuitoare le dorim ajutor sfânt de la Dumnezeu, iar celor care au făcut posibilă această lucrare duhovnicească Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le înmulţească harul, darul şi binecuvântarea”, a subliniat Preasfinţia Sa în cuvântul său.
Programul zilelor următoare
Brâul Maicii Domnului va sta la Catedrala Episcopală din Baia Mare până sâmbătă, 19 noiembrie, ora 10:00.
Apoi, va fi aşezat, până luni, 21 noiembrie, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constatin şi Elena” din Satu Mare.
De luni, 21 noiembrie, ora 08:00, până joi, 24 noiembrie, va fi aşezat la Catedrala „Adromirea Maicii Domnului” din Satu Mare, după care se va reîntoarce în Grecia.
Aceasta este prima dată când Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia ajunge în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.
Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului