Zeci de producători au adus ceapa în centrul atenţiei, într-o localitate din Maramureş, unde în weekend a avut loc Târgul Cepelor.
Mai mică decât anul trecut, însă la fel de gustoasă, leguma a fost întoarsă pe toate părţile de cumpărători, în încercarea de a-i găsit un cusur care să aducă o reducere de preţ.
Printre cei care au studiat marfa s-a numărat şi Ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Ceapa a fost, evident, vedetă, la Târgul din Asuaju de Sus, unde s-au adunat producători din Maramureș, Satu Mare și Sălaj, dar şi numeroşi cumpărători. Clienţii au cercetat cu atenţie soiurile, dar şi preţurile – mai mari anul acesta.
În comuna Pericei din Sălaj se cultivă ceapa de aproximativ 800 de ani
Cei mai mulți producători au venit din comuna Pericei, din județul Sălaj, zonă unde – potrivit legendelor locale – se cultivă ceapa de 700-800 de ani.
În plus, localitatea a intrat în Cartea Recordurilor cu cel mai mare monument dedicat cepei şi o cunună împletită din 45.000 de cepe!
Chiar şi aşa, oamenii nu s-au ferit să cumpere. Iar printre ei, la cea de a 51-a ediție a Târgului Cepelor, a fost și Ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Petre Daea, Ministrul Agriculturii: „Uitaţi cu câtă grijă o fac. Aici e artă, dom’le. Artă şi multă muncă. A fost un an mai dificil, dar s-au descurcat. Acum nu pot să mănânc în fața dumneavoastră, dar cu siguranţă mă duc la masă şi o să desfac o ceapă, să o mănânc.”
La târg au sfârâit şi grătarele, aşa că – după ce au făcut cumpărături – oamenii s-au aşezat şi la mese, iar voia bună a fost întreținută de ansambluri de dans și cântăreți de muzică populară.
Adina Timiș