De 10 ani, Glasul Maramuresului isi invita cititorii sa petreaca Revelionul impreuna cu membrii redactiei. Petrecerea are loc, in mod traditional, la sfarsitul lunii ianuarie, in statiunea turistica Izvoare, situata la 30 km de Baia Mare, pe un platou inconjurat de brazi, la o altitudine de 926 m, sub varful Ignis.
Participantii de la editiile anterioare (cate 50 de perechi, in fiecare an) au apreciat organizarea, meniul, muzica, divertismentul, premiile oferite si calitatea spectacolelor sustinute de invitati: „Particip pentru a treia oara la Revelionul cititorilor si, ca de fiecare data, este organizat impecabil” (Ioan Mandra, Baia Sprie, 2013). „Eu particip prima data la acest eveniment. Imi place ce vad aici” (Viorel Moldovan, Gardani, 2013) „Eu ma distrez oriunde, dar aici este ceva de vis si ma simt minunat” (Ana Oiegas, Baia Mare, 2013).
Anul acesta Glasul Maramuresului va organiza o tombola pentru desemnarea celor 50 de perechi care vor participa la editia aniversara. Pretul unui bilet de tombola este de 10 lei. Acesta se poate achizitiona de la departamentele de publicitate ale ziarului Glasul Maramuresului (bd. Bucuresti nr. 25, Baia Mare), program de luni-vineri, orele 7:30-19, sambata: 8-12, iar pentru zona Sighet, de la corespondentul ziarului Glasul Maramuresului, Liviu Siman (tel. 0740 – 625780).
Posesorul biletului de tombola va avea posibilitatea de a castiga, prin tragere la sorti, doua locuri la Revelionul Cititorilor, editia a X-a, care va avea loc in 31 ianuarie 2014, in Statiunea Izvoare, fara niciun alt cost suplimentar. Extragerea va avea loc in 27 ianuarie 2014, iar seriile castigatoare vor fi publicate in Glasul Maramuresului si pe site-ul infomm.ro in data de 28 ianuarie 2014.
Castigatorii tragerii la sorti vor trebui sa se prezinte la secretariatul ziarului Glasul Maramuresului (bd. Bucuresti nr. 25, Baia Mare), pana in data de 30 ianuarie 2014, pentru validarea biletului. Participantii la editia a X-a a manifestarii Revelionul Cititorilor vor avea parte de un meniu specific de revelion, sampanie, artificii si tort, o tombola cu premii, program artistic cu muzica populara live, interpretata de artisti profesionisti. De asemenea, transportul pana la statiune si inapoi este asigurat (gratuit) de organizatori.
Sursa: eMM.ro