Primarul din Baia-Sprie, Valer Barboloviciu, doreste ca centrul vechi al orasului sa fie transformat intr-o piata medievala. El vrea sa transforme sediul primariei in muzeu si sa ii mute pe functionari in alta cladire, inspirat fiind de proiectul sefului sau de partid, care a facut din centrul vechi al municipiului Baia Mare un loc de atractie pentru turisti.
Primarul orasului Baia-Sprie a facut si o declaratie in acest sens, precizand ca… “deocamdata acestea sunt doar zvonuri. Nu se stie nimic sigur. Este adevarat ca am dori ca si centrul vechi al orasului sa devina un fel de Piata Millennium din Baia Mare”.
Ideea vehiculata este mutarea sediului primariei in Scoala Generala numarul 1 si tranferarea elevilor intr-un imobil nou, care ar putea fi construit in circa doi ani cu bani de la Banca Mondiala.
Foto: Valer Barboloviciu, primarul din Baia Sprie (c) eMM.ro
Titlu din ziar:
Un plan al prim-edilului urbei, Valer Barboloviciu
Centrul vechi Baia-Sprie – Piata Millennium 2
Revista presei din Baia Mare – 21 ianuarie. Glasul Maramuresului
Sursa: Lavinia Sabaciag