In jur de 100 de sindicalisti de la CNSLR Fratia si Cartel Alfa Maramures au pichetat vineri, 4 iulie, timp de o ora, Prefectura, nemultumiti ca salariul minim pe economie nu s-a majorat de la 1 iulie, asa cum au decis guvernantii anul trecut.
La protestul sindicalistilor de la cele doua confederatii sindicale s-au alaturat si sindicalisti de la Sindicatul Liber din Invatamant Maramures, afiliati la CSDR. De asemenea, au fost prezenti angajatii uzinei metalrgice Romplumb, gardieni publici si actori ai Teatrului Municipal Baia Mare. Sindicalistii spera ca daca tot se apropie alegerile parlamentare din toamna sa ii sensibilizeze pe guvernanti si sa obtina rezolvare la revendicarile lor.
Sindicalisti de la CNSLR Fratia si Cartel Alfa Maramures, la care s-au adaugat si reprezentanti ai Sindicatului Liber din Invatamant, au continuat seria protestelor demarate la nivel central de colegii din tara, in semn de nemultumire fata de lipsa de constanta a guvernantilor, care nu au majorat salariul minim pe economie de la 1 iulie supa cum s-a promis dupa actiunile sindicale din decembrie 2007.
Liderii sindicatelor protestatare s-au deplasat, la finalul pichetarii Palatului Administrativ Baia Mare, la prefectul judetului Maramures pentru a-i inainta lista cu revendicari, numai ca acestia au avut surpriza sa nu fie primiti de reprezentantul Guvernuluiu in teritoriu, asa ca au lasat lista cu solicitarile la secretara prefectului. ”Initial ni s-a spus ca vom fi primiti de subprefectul Stefan Gonczi, pentru ca doamna prefect este plecata in teritoriu. Apoi ni s-a spus ca ne primeste doamna prefect. Am stat vreo 10 minute in fata usii dupa care ni s-a comunicat ca doamna prefect este intr-o intrunire. Ni se pare lipsa derespect, putea sa aiba cateva minute pentru noi. Am lasat lista cu revendicarile la secretara”, a subliniat Florin Hossu.
Liderul Cartel Alfa Maramures, Florin Hossu, a declarat ca guvernantii au decis anul trecut ca salariul minim pe economie sa fie majorat de la 1 ianuarie 2008 la 500 de lei, urmand ca de la 1 iulie 2008, acesta sa fie de 540 de lei. Desi de la 1 iulie a inceput si seria scumpirilor la o serie de produse alimentare si utilitati, preturi care vor continua sa creasca si in urmatoarele luni, salariile au ramas aceleasi.
Sindicalistii au aratat ca daca salariile guvernantilor ar scadea atunci nu ar mai fi probleme cu banii de la buget si ar exista resurse financiare si pentru majorarea salariilor celorlalte categorii de angajati.
”In decembrie 2007 ne-am intalnit tot aici in fata Prefecturii pentru a obtine o marire de salariu. Am ajuns la intelegere cu guvernantii ca de la 1 ianuarie salariul minim sa fie de 500 de lei, iar de la 1 iulie sa creasca la 540 de lei. Cei de la guvernare se arata inca o data cat sunt de mincinosi, in timp ce noi ne-am pregatit de majorarea salariului minim, ei se pregatesc de frumoasele lor concedii in strainatate. Acest guvern nu se tine de promisiuni. Ministrul muncii, Paul Pacuraru, a anuntat ca in primul semestru productivitateaa crescut cu 10 %, iar produsul intern brut cu 8 % fata de cat au prognozat ei. Si atunci nu inteleg de ce nu se tin de promisiuni si sa majoreze salariul minim”, a spus Florin Hossu.
El a mai aratat ca mentinerea salariului minim la acelasi nivel scazut nu va face decat sa-i determine pe salariati sa mearga la munca in strainatate. Acelasi aspect a fost semnalat si de reprezentantul SLI Maramures, Ambrus Vilmos, care a precizat ca tinerii nu sunt interesati sa ajunga dascali, tocmai din cauza salariilor mici. ”Salariile noastre sunt printre cele mai mici din Romania, de aceea tinerii sunt din ce in ce mai putin interesati de profesia de dascal. Pierdem tineretul, pentru ca actualele salarii nu asigura un nivel de trai decent”, a aratat Ambrus Vilmos.
”Minciunile” guvernantilor vor fi taxate la alegerile din toamna au declarat sindicalistii, care au subliniat ca s-au saturat de promisiunile tuturor partidelor care au fost la guvernare si ca prin lipsa de consecventa a acestora au ajuns la concluzia ca nu au cu cine sa voteze. ”Suntem foarte suparati pentru ca in toamna nu stim pe cine sa mai votam. Toate partidele mari au fost la guvernare si uitati unde ne-au adus”, a semnalat Florin Hossu.
Pe de alta parte, unii sindicalisti sunt convinsi ca vor obtine o rezolvare la revendicarile lor tocmai pentru ca se apropie campania electorala. ”Sper sa sensibilizam organele abilitate si sa fie inaintate mai departe revendicarile noastre. Noi speram ca vom obtine mai mult decat cerem pentru ca urmeaza campania electorala, sper ca vom obtine cel putin 600 de lei”, a declarat optimist unul dintre sindicalisti.
Sursa: Camelia Tocaci
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult