Miercuri, 26 octombrie, în jurul orei 07.00, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Vasile Alecsandri.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 31 de ani din municipiu a efectuat manevra de mers înapoi a autoturismului pe banda întâi de circulație, moment în care a surprins și accidentat un pieton de 50 de ani din Tăuții de Sus, care trăgea un cărucior pe care transporta lăzi cu fructe.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta nu a rămas internat sub supraveghere medicală.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La un alt accident rutier au intervenit polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag, în jurul orei 16.00, semnalat prin apel 112.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că două autoturisme au intrat în coliziune, fiind conduse de doi bărbați de 25 și 58 de ani din județul Iași și Strâmtura.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a două persoane, pasagere în unul dintre cele două autoturisme, în vârstă de 7 și 50 de ani din Strâmtura și Bârsana. Acestea au fost transportate la spitalul din Sighetu Marmației în vederea efectuării de investigații medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.