Un tanar de 20 de ani din Barsana este cercetat pentru violare de domiciliu si distrugere. In prezent, el se afla internat in Sectia de Psihiatrie in vederea efectuarii unei expertize psihiatrice, pentru ca anchetatorii vor sa stabileasca daca a avut discernamant in momentul in care a incendiat un adapost de animale din Barsana, in urma caruia au murit mai multe animale si s-au inregistrat pagube insemnate.
Politistii din comuna au demarat cercetari chiar in noaptea incendiului, care a avut loc sambata, 20 octombrie, in jurul orei 3.40. O anexa gospodareasca a inceput sa arda ca o torta, iar din primele cercetari ale pompierilor s-a stabilit ca ar putea fi vorba de o mana criminala. Valoarea pagubei produse a fost stabilita la circa 100.000 lei.
Doua echipaje de la Detasamentul de Pompieri Sighetu Marmatiei au intervenit la stingerea incendiului. Pompierii au luptat cu flacarile circa doua ore. In urma incendiului au murit trei vaci, trei oi si doi porci. Focul a mai mistuit acoperisul din lemn invelit cu placi de azbociment, pe o suprafata de circa 100 de metri patrati, peretii din lemn, pe o suprafata de aproximativ 130 de metri patrati si circa o tona de fan.
In urma verificarilor efectuate, politistii au identificat un suspect, un tanar de 20 de ani, care in cursul noptii, aflandu-se sub influenta bauturilor alcoolice, s-a deplasat la imobilul respectiv, unde, cu o bricheta a aprins o claie de fan, care se afla depozitata in interiorul surii.
CITESTE SI:
ACTUALIZARE – DESCOPERIRE – Proiectil neexplodat gasit pe un teren din Buciumi
Sursa: Ioana Osan