Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a fost prezent vineri, 6 octombrie 2017, la deschiderea ediției cu numărul XXV a manifestării ”Rivulus Dominarum”, organizată de Camera de Comerț și Industrie Maramureș. Pentru a marca cum se cuvine această ediție jubiliară, șeful administrației județene a oferit, în numele Consiliului Județean, o plachetă aniversară reprezentanților Camerei de Comerț Maramureș.
”Mulțumesc și felicit conducerea Camerei de Comerț Maramureș care reușește să mențină vie, an de an, această manifestare ce aduce faimă județului nostru și municipiului Baia Mare. Și profit de acest moment aniversar să le mulțumesc pentru parteneriatele pe care le derulează permanent alături de administrația județeană și administrația municipală. Astfel de manifestări sunt posibile doar prin dialog susținut și seriozitate din partea tuturor părților implicate. Este important că reușim, în acest fel, să menținem vie activitatea economică la nivelul județului Maramureș, iar firme din județele limitrofe și-au făcut un obicei din a participa, anual, la fiecare ediție a evenimentului ”Rivulus Dominarum”. Camera de Comerț și Industrie Maramureș alături de autoritățile locale trebuie să fie interfața de reprezentare a agenților economici corecți către Parlament și Guvern. Este în interesul nostru să creăm un mediu de afaceri important la nivel local. În numele Consiliului Județean Maramureș, doresc să ofer o plachetă aniversară conducerii Camerei de Comeț, la această ediție jubiliară, în semn de apreciere pentru cei 25 de ani de profesionalism. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru profesionalismul pe care îl arată la fiecare manifestare și pentru întreaga activitate desfășurată în acești 26 de ani de existență a CCI Maramureș. Îi asigur de faptul că instituția Consiliului Județean Maramureș va și, și pe mai departe, un partener loial și corect”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
În final, șeful administrației județene a transmis gândurile bune ale ministrului Economiei, Gheorghe Șimon, care nu a reușit să ajungă la acest eveniment, prezența sa fiind necesară la nivelul Guvernului României și al ministerului pe care îl conduce.