Parchetul din Atena a clasat luni plangerea depusa de catre un deputat din opozitie, care sustine ca un apropiat al Guvernului a incercat sa-i cumpere votul pentru alegerea presedintelui tarii, a anuntat o sursa judiciara.
Acuzatiile formulate de catre Pavlos Haikalis, un membru al partidului suveranist „Grevii Independentei” sunt imposibil de confirmat, a argumentat procurorul, care a relevat incoerente aparute la audierea parlamentarului, a adaugat sursa citata.
Partidul a afirmat vineri ca lui Haikalis i s-au oferit intre doua si trei milioane de euro in schimbul unui vot pentru candidatul Guvernului, fostul comisar european Stavros Dimas, in alegerea de catre Parlament a presedintelui tarii. Turul doi al alegerilor prezidentiale este prevazut marti.
„Am fost abordat de catre un barbat (…) care joaca un rol activ in viata politica a tarii (…). La inceput, am crezut ca este o gluma”, a declarat deputatul intr-o conferinta de presa.
Guvernul nu a reusit sa obtina, saptamana trecuta, 200 de voturi pentru candidatul pe care-l sustine. Cei 12 deputati din cadrul formatiunii Grecii Indeendenti au votat impotriva. Daca Dimas nu va fi ales, Parlamentul urmeaza sa fie dizolvat si vor fi organizate alegeri legislative anticipate. Syriza, un partid radical de stanga, este favorit potrivit sondajelor.
Presupusul corupator ar fi un fost consilier al premierului conservator Antonis Samaras, sustine liderul partidului Grecii Independenti, Panos Kammenos, care a dat asigurari ca faptele au fost inregistrate si ca filmarea a fost predata justitiei. Insa procurorul a apreciat ca aceste inregistrari au fost efectuate in mod „ilegal”.
Un al doilea tur de scrutin in Parlament este prevazut marti, iar in cazul unui esec, este prevazut al treilea tur, pe 29 decembrie, cu o majoritate redusa la 180 de voturi. In cazul incapacitatii Parlamentului de a-l alege pe Dimas, alegeri legislative anticipate urmeaza sa fie organizate la sfarsitul lui ianuarie sau inceputul lui februarie. Alegerile la termen erau prevazute in iunie 2016.
Sursa: Mediafax