Reprezentantii din PNL, PSD, UDMR, PRM si Partidul Ecologist au anuntat, azi – 13 noiembrie, ca fac plangere penala impotriva prefectului de Maramures, Sandu Pocol, pentru modificarile operate in listele cu persoanele propuse sa ocupe posturile de presedinti si vicepresedinti in sectiile de votare. Reprezentantul guvernului in teritoriu va fi reclamat si la Biroul Electoral Central, pentru ca liderii organizatiilor judetene a partidelor semnatare a pactului pentru alegeri curate au spus ca Sandu Pocol nu a tinut cont de faptul ca sefii sectiilor de votare, in afara experientei pe care trebuie sa o aiba, nu trebuie sa fie membri sau simpatizanti de partid.
Liderii politici au reclamat ca in marea majoritate a localitatilor maramuresene in functiile de presedinti si vicepresedinti au fost pusi oameni ai PDL, ceea ce in opinia lor dovedeste clar intentia de fraudare a alegerilor de catre acest partid. Prefectul Maramuresului este acuzat de abuz in serviciu, iar politicienii din cele cinci partide au aratat ca Sandu Pocol a facut jocul PDL.
Contactat de eMaramures, prefectul judetului Maramures, Sandu Pocol ii contrazice pe liderii celorlalte partide, cum ca primarii ar fi avut obligatia sa nominalizeze persoanele pentru functiile de presedinti si loctiitori ai acestora in sectiile de votare.
Primarii sau viceprimarii din Baia Mare, Sighetu Marmatiei, Borsa, Cernesti sau Miresu Mare au acuzat ca listele cu propunere de presedinti si vicepresedinti pe care le-au inaintat prefectului de Maramures in vederea desemnarii lor in sectiile de votare au fost schimbate radical, iar in locul oamenilor nominalizati de ei au fost pusi pe functii membri si simpatizanti ai PDL. De exemplu, intr-o sectie de votare de la Cernesti a fost pusa de sefa o eleva de 19 ani, care niciodata pana acum nu a mai fost implicata in procesul electoral, iar la Miresu Mare – presedinti si vicepresedinti in doua sectii sunt fiii liderului organizatiei comunale a PDL. Acestea nu sunt cazuri izolate, dupa cum au precizat politicienii. La Sighetu Marmatiei, oameni care au facut campanie electorala PDL au ajuns in functii, printre acestia fiind chiar si nora lui Vasile Bodnar – membru important al PDL si actual director al DSP Maramures.
Liderul PSD Baia Mare, Mircea Dolha, a spus ca in sectiile de votare din municipiu nu a mai fost pastrat niciunul din presedintii sau vicepresedintii care in ultimii 20 de ani au supravegheat procesul de votare. ”Situatia cea mai grava este in Baia Mare, unde listele au fost schimbate integral, dar si la Sighet, Borsa sau in alte comune este aceeasi situatie. Exista oameni care au fost in sectiile de votare la toate alegerile de pana acum si stiu ce inseamna aceasta munca. Niciunul nu a ramas insa. Nu se poate spune insa ca ar fi oameni ai PNL, mai ales ca la ultimele doua alegeri acest partid a pierdut alegerile in Baia Mare. Nu se poate spune ca nu au fost corecti”, a declarat Mircea Dolha.
Presedintele social-democrat a mai spus ca PDL-istii au reusit, ajutati de prefect, sa isi impuna ”sotiile, fiicele, fiii, amantele si alte rudenii, de la gradul intai pana la trei”, in pozitiile de presedinti si vicepresedinti ai sectiilor de votare. ”Este o incalcare flagranta a democratiei si, daca in urma cu cinci ani ni se spunea sa emigram in Congo, acum nu mai e nevoie pentru ca Romania este un Congo”, a punctat Mircea Dolha.
Liberalul Gavril Ardusatan, secretar regional al partidului pe zona de nord-vest, a declarat ca, in momentul verificarii persoanelor desemnate sa conduca sectiile de votare, s-a observat ca multe dintre acestea chiar au candidat pe listele PDL la alegerile precedente, prin urmare numai despre impartialitate nu se poate vorbi. El a spus ca de plangerea penala impotriva prefectului se va ocupa avocatul Ludovica Parvu, care a declarat ca exista suficiente probe care sa sustina acuzele de comitere a infractiunii de abuz in serviciu.
”Vom contesta persoanele desemnate in functiile de presedinti si vicepresedinti ai sectiilor, pentru ca am constatat o politizare excesiva din partea autoritatilor. Din pacate, legea nu ne da prea multe cai de atac. Putem sesiza doar Biroul Electoral Central despre cele intamplate si, evident, sa facem acea plangere penala. Ca un atac rapid si eficient, am decis sa facem publice aceste nereguli. Este clara insa intentia de fraudare”, a declarat Gavril Ardusatan.
Prefectul judetului Maramures, Sandu Pocol, ii contrazice pe liderii celorlalte partide, cum ca primarii ar fi avut obligatia sa nominalizeze persoanele pentru functiile de presedinti si loctiitori ai acestora in sectiile de votare. Prefectul sustine ca nicaieri in lege nu scrie ca primarii sunt cei care trebuie sa propuna persoanele pentru functiile de presedinti si vicepresedinti ai sectiilor de votare.
“Daca gasiti vreun aliniat in legea 370/2004 in care sa scrie ca primarii sunt cei care fac nominalizarile pentru presedinti si loctiitorii sectiilor de votare, imi dau demisia in 20 de minute”, a spus Sandu Pocol care a intarit ca a respectat legea. “N-am facut decat sa respect legea. Pentru prima data s-a efectuat o tragere la sorti a presedintilor si loctiitorilor acestora.”
Mai mult, Pocol considera nefondate acuzele venite din partea liderilor celorlalte partide si spune ca, surprinzator, astazi a primit cele mai multe contestatii referitoare la modul de intocmire a listelor, din partea primarilor PDL. ”Cele mai multe contestatii sunt venite de la primarii PDL, fie pentru ca nu sunt persoane propuse de ei, fie ca au ajuns in alta localitate. De exemplu, in loc de localitatea Mara, un presedinte a ajuns la o sectie de votare in Harnicesti.”
Pocol nu s-a lasat mai prejos si spune ca, de fapt, primarii din municipiile Baia Mare si Sighetu Marmatiei sunt cei care au incercat sa-si numeasca propriii oameni in sectiile de votare. “Pana acum toti cei propusi erau angajati din Primariile Baia Mare si Sighetu Marmatiei. Sa inteleg ca toti cei propusi de mine sunt prezumtivi infractori, iar cei propusi de PNL sunt ok? Fac apel la toate partidele politice care au reprezentanti in sectiile de vot sa fie tot timpul cu ochii pe presedinti, pentru a evita orice suspiciuni de frauda”, a completat Sandu Pocol.
Sursa: Camelia Tocaci, Meda Muntean