Trupa Led Zeppelin a fost data in judecata – fiind acuzata de plagiat – din cauza unei dispute legale ce vizeaza drepturile de autor asupra piesei „Stairway to Heaven”, considerata una dintre cele mai bune compozitii rock din toate timpurile, informeaza bbc.co.uk. Plangerea a fost depusa la un tribunal din Statele Unite, intr-o perioada in care formatia britanica se pregateste sa lanseze pe piata o versiune remasterizata a albumului original care contine acest cantec, a anuntat, marti, presa americana.
O plangere pentru incalcarea drepturilor de autor, insotita de o solicitare de interdictie, ce ar putea bloca lansarea acestui album masterizat, a fost depusa in numele lui Randy California, chitaristul decedat in 1997 al trupei americane Spirit, afirma Bloomberg Businessweek.
Potrivit declaratiilor facute de Francis Alexander Malofiy, avocatul unei fundatii care poarta numele artistului decedat, celebrele arpegii de chitara care alcatuiesc partea de inceput a piesei „Stairway to Heaven” au fost copiate din piesa „Taurus”, compusa de Randy California, pentru un album cu acelasi titlu, lansat in 1968.
Cele doua trupe au cantat pe aceeasi scena cu ocazia unor concerte sustinute in Statele Unite in 1969, deci membrii fiecarui grup puteau sa asculte piesele celorlalti, afirma Mark Andes, un fost membru al Spirit, citat de aceeasi publicatie.
Jimmy Page, chitaristul grupului Led Zeppelin, a spus intotdeauna ca a inceput sa compuna „Stairway to Heaven” in 1970, intr-o casa izolata dintr-un sat din Tara Galilor. Potrivit Bloomberg Businessweek, piesa Stairway to Heaven”, cu o durata de opt minute, inclusa pe un album fara titlu al formatiei britanice, dar care este cunoscut sub numele „Led Zeppelin IV”, lansat in 1971, a generat pana in 2008 venituri de 562 de milioane de dolari. Cantecul „Stairway to Heaven” ocupa pozitia a 31-a in topul 500 al celor mai bune compozitii muzicale din toate timpurile alcatuit de revista Rolling Stone.
Led Zeppelin, infiintat in 1966, este considerat unul dintre cele mai inovatoare si influente grupuri muzicale din secolul XX. Trupa Led Zeppelin s-a destramat in 1980, in urma decesului tobosarului John Bonham. Led Zeppelin a vandut mai mult de 300 de milioane de albume in lumea intreaga. Printre cele mai de succes piese ale trupei se numara piese precum „Stairway to Heaven”, „Whole Lotta Love” si „Kashmir”.
Sursa: Mediafax