Plângeri penale pe numele premierului Ludovic Orban şi a ministrului Educaţiei Monica Anisie au fost depuse azi la Parchetul General. Demersul vine din partea a trei Asociaţii de elevi din Bucureşti-Ilfov şi Constanţa. Elevii îi acuză de abuz în serviciu deoarece nu reuşesc să le asigure măşti de protecţie, iar tabletele promise nu vor ajunge la copii până pe 14 septembrie când începe şcoala
Reprezentanţii Asociaţiilor de Elevi din Bucureşti, Ilfov şi Constanţa au mers în această dimineaţa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a depune plângerile penale pentru abuz în serviciu împotriva primului-ministru Ludovic Orban, a vicepremierului Raluca Turcan şi a ministrului Educaţiei Monica Anisie.
Cea mai mare supărare a elevilor este legată de selecţia între copii făcută de premier în privinţa măştilor de protecţie oferite de Guvern.
”Măştile nu trebuie cumpărate din buzunarele proprii ale elevilor sau ale profesorilor, ele trebuie finanaţe de către stat ca să asigure că nu putem să luăm în calcul scenariu în care s-ar putea crea focare în unităţile de învăţământ”, spune Alexandru Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Elevilor Bucureşti şi Ilfov.
Extrem de criticată este întârzierea tabletelor promise de Guvern care sunt aşteptate de luni de zile
Acestea nu vor ajunge la copiii până la începutul anului şcolar. Elevii consideră că acest aspect duce la un dezechilibru în educație, într-un moment când are mai mare nevoie de finanţare.
”Numarul real al elevilor care au nevoie de aceste dispozitive este de 900 de mii, Ministerul Educaţiei a făcut achizitţa pentru 250 de mii de dispozitive conectate la internet”, spune Andreea Spătariu, preşedinte Asociaţia Elevilor din Constanţa.
În aceste condiţii, reprezentanţii elevilor din Bucureşti, Ilfov şi Constanţa spun că nu sunt de acord cu prezenţa fizică la şcoală a elevilor.
Recent, premierul Ludovic Orban a declarat că are convigerea că în mediul şcolar elevii vor fi mult mai protejaţi de infectarea cu COVID-19, pentru că vor fi supravegheaţi