Reteaua de troleibuze ar putea fi extinsa pana in cartierul Vasile Alecsandri al municipiului Baia Mare. Deocamdata este un plan dintr-un amplu proiect pe care autoritatile locale intentioneaza sa-l depuna pentru finantare din bani europeni la Agentia de Dezvoltare Nord-Vest. In planurile municipalitatii se afla extinderea retelei de troleibuz si pana in cartierul Sasar. Cat despre varianta ca troleibuzul sa ajunga sa circule pana in cartierul Ferneziu, asa cum s-a discutat in anii precedenti, aceasta a fost eliminata de pe lista cu obiectivele de realizat.
Consilierii baimareni vor discuta in cadrul sedintei de Consiliu Local de maine, 26 noiembrie, despre studiul de fezabilitate necesar pentru realizarea proiectului ce vizeaza extinderea retelei de troleibuz pana in cartierul Vasile Alecsandri al municipiului Baia Mare. Directorul Directiei Servicii Publice din cadrul Primariei Baia Mare, Vasile Barbul, a declarat ca proiectul, in valoare de circa 4 milioane euro, va fi depus pentru finantare din bani europeni, la Agentia de Dezvoltare Nord-Vest.
Daca proiectul va fi declarat eligibil, in aproximativ sase luni ar urma sa fie primita aprobarea pentru finantare. Apoi ar urma o perioada pentru organizarea unei licitatii, in vederea desemnarii firmei care se va ocupa de aceasta investitie. Proiectul ar urma sa fie demarat cel tarziu in 2011, si va avea ca termen de finalizare 21 de luni.
In cadrul investitiei este prevazuta constructia retelei de contact in lungime de 5,1 km, cale dubla. Practic troleibuzul ar urma sa ajunga si in cartierul vasile Alecsandri, pana in zona unde a functionat fosta Jandarmerie, si va include intersectia bulevardului Republicii cu bulevardul Unirii. Troleibuzele ar urma sa faca legatura intre cartierul Vasile Alecsandri si zona pietei sau centrul orasului, zona Pietei Revolutiei, unde baimarenii au acces la intitutiile locale, precum Prefectura si Primaria.
Vasile Barbul a precizat ca ar urma sa existe mai multe linii de troleibuz care sa includa anumite rute pe raza municipiului Baia Mare. In calculele municipalitatii baimarene intra si posibilitatea extinderii retelei de troleibuz pana in cartierul Sasar.
Cat despre planul ca reteaua sa fie extinsa pana in cartierul Ferneziu, acesta a fost eliminat din subiectele de discutie ale autoritatilor. “Este exclus ca reteaua de troleibuz sa fie extinsa pana in Ferneziu”, a conchis Vasile Barbul.
Sursa: Camelia Tocaci