O farmacista din orasul Simeria si-a achitat, miercuri, o parte din rata la un credit in franci elvetieni folosindu-se numai de monede, femeia prezentandu-se la ghiseul unei banci din Deva cu o cutie in care a strans circa 7 kilograme de monede din metal cu valori de la un ban pana la 50 de bani.
Georgiana Boita a explicat ca a platit doar 310 lei din rata de 1.600 de lei pe care trebuie sa o achite lunar. Ea a precizat ca rata la banca s-a majorat de mai mult de doua ori, ca valoare in lei, in ultimii sapte ani, de cand a luat creditul in franci elvetieni.
„In anul 2007 am luat un credit in valoare de 55.000 de franci elvetieni, iar rata era de 317 franci elvetieni pe luna, echivalentul a 650 de lei. Acum rata s-a majorat la 1.600 de lei pe luna, echivalent a 375 franci elvetieni. Doresc sa protestez cu aceste monede si doresc sa trag un semnal de alarma pentru toti cei care sunt implicati in aceasta poveste, pentru ca trebuie sa plateasca toti cei vinovati. Si bancile au o vina si trebuie sa plateasca”, a declarat Georgiana Boita.
Ea a aratat ca atunci cand a luat creditul francul elvetian era singura valuta la care se putea califica pentru un imprumut impreuna cu sotul sau, in functie de veniturile pe care le realizau cei doi. Banii au fost folositi pentru rascumpararea unei case in care locuieste acum familia sa.
„Ne este foarte greu, desi lucram amandoi, eu si sotul meu. Aproape 70% din salariul meu se duce pe rata la banca. Avem noroc ca ne ajuta parintii”, a spus Georgiana Boita. Potrivit acesteia, din creditul initial de 55.000 de franci elvetieni a mai ramas de achitat o suma de 50.000 de franci elvetieni, pentru urmatorii 23 de ani.
Sursa: Agerpres