Fermierii romani primesc, incepand de azi, 20 ianuarie, diferenta de 70 de euro pe hectar din schema unica pe suprafata aferenta anului 2014, iar in perioada imediat urmatoare vor intra in conturi si ajutoarele nationale tranzitorii de aproape 20 de euro pe hectar, a declarat secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, George Turtoi.
„Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a platit in perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2014 circa 641 de milioane de euro, reprezentand platile in avans aferente Schemei de Plata Unica pe Suprafata (SAPS) 2014 catre 1.001.417 fermieri, respectiv 98% din totalul cererilor depuse in campania 2014, iar diferenta de 726 de milioane de euro va fi platita fermierilor in perioada imediat urmatoare, conform etapelor procedurale impuse de prevederile regulamentelor comunitare in vigoare. Cuantumul SAPS care va fi acordat fermierilor in aceasta perioada este de 70,38 euro/hectar, suplimentar fata de avansul de 69 euro/hectar, platiti deja in avans, iar cel al ajutoarelor nationale tranzitorii pentru culturile in teren arabil este de 19,81 euro/ hectar”, a spus Turtoi.
APIA a demarat, pe 20 ianuarie, procedurile de efectuare a platii finale pentru SAPS 2014. Suma totala ce poate fi acordata de Romania pentru SAPS a fost reglementata prin Hotararea de Guvern nr. 863/2014, privind stabilirea pentru anul 2014 a cuantumului platilor directe unice pe suprafata, platilor separate pentru zahar si platilor specifice pentru orez, care se acorda in agricultura in sectorul vegetal, la care s-a aplicat o reducere liniara, necesara pentru a asigura efectuarea platii pentru intreaga suprafata eligibila depusa de fermieri.
Plafonul financiar alocat Romaniei din FEGA pentru Schema de Plata Unica pe Suprafata (SAPS) in Campania 2014 este in valoare de 1,367 miliarde euro, APIA urmand sa efectueze restul de plata in valoare de 726 milioane de euro incepand cu data de 20 ianuarie 2015.
Cursul de schimb utilizat la efectuarea platilor este de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 30 septembrie 2014 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 342/03 din 01 octombrie 2014. Potrivit sursei citate, in perioada imediat urmatoare, APIA va acorda catre fermieri si platile aferente Ajutoarelor Nationale Tranzitorii (fostele PNDC) in sectorul vegetal pentru care s-au depus cereri in cursul campaniei 2014. Cuantumul ajutoarelor nationale tranzitorii pentru culturile in teren arabil este de 19,81 euro/ hectar si a fost reglementat prin Hotararea de Guvern nr. 1171 din 29 decembrie 2014.
Totodata, pentru stimularea activitatii in unele sectoare cu potential de piata, precum si pentru cresterea suprafetelor cultivate cu in si canepa pentru fibra, hamei, tutun, sfecla de zahar, aceste ajutoare se suplimenteaza cu plati reprezentand ajutoare nationale tranzitorii specifice, decuplate de productie, astfel: in si canepa pentru fibra- 17,45 euro / hectar; hamei – 335,00 euro / hectar; tutun- 1.280,19 euro / hectar; sfecla de zahar – 84,78 euro/hectar.
Suprafata pentru care se acorda aceste plati este de 6,8 milioane hectare, aferenta unui numar de 806.000 solicitanti, iar sumele totale necesare aplicarii schemei de ajutoare nationale tranzitorii in sector vegetal sunt de 140,5 milioane de euro si reprezinta contributie publica de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pe anul 2015.
Platile se vor face in lei, la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 30 septembrie 2014 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 342 din 1 octombrie 2014.
Sursa: Agerpres