Un plic în care se aflau 5.000 de euro a fost găsit într-o toaletă, în timpul vizitei Papei Francisc la Blaj. Plicul cu bani a fost descoperit de un enoriaş, care apoi l-a predat unui preot, iar ulterior acesta a anunţat Poliţia.
Până în acest moment, banii nu au fost revendicaţi, informează poliţiştii, iar proprietarul este invitat să-i ridice de la sediul IPJ Alba.
Un plic cu o sumă mare de bani a fost găsit de un enoriaş într-o toaletă, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc.
Deschizând plicul şi numărând banii, bărbatul a constatat că este vorba despre o sumă mare şi a considerat că este mai bine să anunţe Poliţia. Totuşi, înainte să meargă la Poliţie, el a spus unui preot prezent la eveniment că a găsit un plic cu o sumă mare de bani.
Cei doi au mers apoi la Poliţie să anunţe că au găsit banii. Până la momentul publicării acestui articol nu s-a prezentat încă proprietarul.
”Într-un anumit loc de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc, a fost găsit un plic ce conţinea o sumă de bani. Nu putem da mai multe detalii deoarece există o procedură prin care persoana care revendică un bun pierdut trebuie să ofere mai multe informaţii despre acesta şi despre. Potrivit procedurilor legale, dacă într-o anumită perioadă nu apare nicio persoană care să poată dovedi că este posesorul bunului pierdut, acesta intră în posesia statului”, anunţă IPJ Alba.