În conformitate cu datele centralizate din rapoartele operative, precipitatiile abundente căzute, în ultimele 24 de ore, au condus la formarea de scurgeri și torenți pe versanți care au contribuit la creșterea debitelor și nivelurilor unor pâraie care s-au revărsat din albie și nu au putut fi preluate de rețelele de canalizare. De asemenea, și râurile Tisa și Vișeu s-au revărsat și au produs pagube în unitățile administrativ-teritoriale Bistra și Câmpulung la Tisa.
Au fost afectate de inundații trei gospodării, o traversare pietonală, 10,7 km de străzi, 7 km de drumuri agricole, 16 km de drum forestier, o traversare pietonală, 0,05 km de drum județean, 96 hectare de teren arabil, 22 hectare pășuni și fânețe. De revarsarea apelor au fost afectate si 80 hectare de teren în zona protejata ”Natura 2000”. Șuvoaiele de apă formate pe versanți au transportat aluviuni, pietriș, material vegetal și lemnos care au ajuns pe calea ferată și drumul județean.
Coordonate de președintele CJSU, prefect Nicolae-Silviu Ungur, echipele de intervenție au acționat pentru curățarea tronsonului de cale ferată, respectiv porțiunea de drum județean afectat. Pe perioada executării lucrărilor a fost oprită circulația pe cale ferată. De asemenea, echipaje de poliție au sprijinit acțiunea de intervenție pe drumul județean și au dirijat circulația rutieră, alternativ, pe un singur sens.
Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș împreună cu pompierii militari și membri comitetului local pentru situații de urgență au lucrat la supraînălțarea unui dig, cu saci de nisip, (au fost utilizați 1000 saci de nisip și două autobasculante cu nisip) pe malul stâng râului Vișeu, în zona localității Petrova.
La Valea Vișeului, pompierii militari, personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor au acționat pentru construcția unui dig, în vederea protejării unei case. Pe perioada revărsării apelor cele două persoane din gospodărie au fost evacuate preventiv. La subtraversarea digului de la Teceu, comuna Remeți, personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș a intervenit cu două motopompe de mari dimensiuni pentru evacuarea apei din zona de incintă. Nivelurile și debitele crescute ape râurilor Tisa, Iza și Baicu au afectat construcții hidrotehnice din administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș: două consolidări de mal, pe o lungime de 200 de metri, respectiv 150 de metri și două lucrări de consolidare de mal executate din gabioane. Pagubele vor fi constatate și evaluate de către o comisie stabilită prin ordin de prefect care se va deplasa în teren, iar ulterior se va întocmi proiectul de Hotărâre de Guvern, pentru solicitarea fondurilor necesare eliminării efectelor negative produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase.