Taranistii au facut pace doar pentru cateva zile. Protocolul semnat pe 5 februarie intre cele doua factiuni din partid, la Sighetu Marmatiei, a iscat nemultumiri in randul unei alte grupari existente in partid, grupata in jurul unui roman din America, Eugen Moiescu. Initial se credea ca s-a cazut la pace, ba chiar s-a anuntat pentru data de 12 martie un congres unificator, la care erau chemati sa ia parte toti membrii PNTCD din tara. Zilele acestea, liderii taranisti au fost insa nevoiti sa revina asupra deciziei si sa renunte la organizarea intrunirii la nivel national.
Presedintele PNTCD Maramures – aripa Sarbu, Gheorghe Siman, a recunoscut ca au aparut frustrari in partid imediat dupa reuniunea de la Sighet si a precizat pentru eMaramures ca, decizia de amanare a congresului a fost luata pentru ca noua grupare sa nu poata ataca in instanta ca s-a incalcat vreo prevedere statutara legata de organizare.
„Deocamdata nu stim data la care va avea loc congresul. Oricum il vrem in timp scurt. Discutam intre timp cu liderii din factiunea Pavelescu, discutam si cu Victor Ciorbea, sa vedem cum se va proceda. Ideea e ca vrem un congres fara cusur. Ne-am saturat sa ne tot judecam pentru ca suntem in procese de doi ani si jumatate”, a declarat Siman.
La nivelul judetului Maramures, in urma discutiilor de la Sighetu Marmatiei, s-a decis constituirea unui birou interimar al PNTCD din care, potrivit lui Gheorghe Siman, fac parte 11 membri. Aproape toti sunt taranisti care faceau parte din conducerea partidului si inainte de izbucnirea conflictului intern.
Presedintele factiunii Pavelescu din Maramures, Nicolae Misulec, nu a fost prins insa in aceasta structura. Gheorghe Siman a explicat ca i-ar fi fost lansata acestuia o invitatie, dar ca deocamdata nu a venit din partea lui niciun raspuns. “A virat din cate stim noi spre aripa Moescu si si-a pierdut sprijinul in grupul sau”. Misuleac nu a putut fi contactat momentan pentru declaratii.
Sursa: Larisa Cordea