Ruta Patrimoniului Turistic: cultural și natural din orașul Târgu Lăpuș – „POARTA DE INTRARE SPRE ȚARA LĂPUȘULUI”, a fost recunoscută de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, drept Rută Cultural Turistică dezvoltată pe plan local.
Această rută a fost elaborată de Centrul Național de Informare Turistică Târgu Lăpuș, sub consilierea Direcției Generale Turism, Reprezentanța Teritorială Baia Mare.
Ruta patrimoniului cultural și natural al orașului Târgu Lăpuș – Poarta de intrare spre Țara Lăpușului, are ca principal obiectiv promovarea acestei zone ascunse a județului Maramureș.
Mănăstirea Sf. Ana din Rohia, Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz, Monumentul Eroilor căzuți pentru Unirea tuturor românilor Târgu Lăpuș, Cheile Lăpușului, Casa Muzeu Etnografic Rogoz, Cimitirul evreiesc Târgu Lăpuș, meșterii populari Perța Cuza și Nicolae Șerban, Mănăstirea Rohiița, Muntele Șatra sunt doar o mică parte din obiectivele turistice principale incluse în ruta culturală locală dezvoltată.
Sursa: radiocluj.ro