Evenimentul desfasurat duminica in Viena a atras putini austrieci in zona, astfel incat romanii s-au intretinut intre ei. Din partea autoritatilor locale a fost de fata primarita sectorului 5 al capitalei austriece, dar delegatia plecata din Maramures a fost suficient de numeroasa pentru a suplini absenta altor oficiali. De altfel, numarul alesilor judeteni care au facut deplasarea in strainatate a fost aproape egal cu al membrilor comunitatii maramuresene care au luat parte la momentul festiv.
Aproximativ 200 de persoane, in majoritate vorbitori de limba romana, s-au intalnit in parcul unde se afla opera mesterului Teodor Barsan. Dupa ce s-au tinut cuvantarile, s-a trecut la cantec, dans si voie buna, programul artistic fiind asigurat de Ansamblul „Transilvania”. Distractia a fost scurtata de ploaie, care nu le-a permis maramuresenilor sa se intinda prea mult la povesti.
Pentru organizarea evenimentului Consiliul Judetean Maramures a alocat de la buget suma de 500 de milioane lei, in care s-au prevazut cheltuilele de transport ale portii, dar si cele pentru miscarea de trupe. Impresiile mini-vacantei vor fi impartasite intr-o conferinta de presa.
Sursa: Larisa Tivadar
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult