Printre promisiunile și minciunile electorale, care circulă în mediul public în momentul actual, regăsim și câteva proiecte în curs de realizare. Un exemplu pozitiv în acest sens, susținător al afirmației anterioare, este reprezentat de către doamna Tulbure Gabriela Florica, actualul primar al orașului Seini. Printr-o postare publică, pe o rețea de socializare, aceasta anunță că podul de la Someș prinde contur, iar în mai puțin de o lună, va fi montată o parte din scheletul podului.
Vă prezentăm mai jos mesajul postat de candidata Coaliției Pentru Maramureș, pe pagina sa oficială de Facebook:
„Podul de la Someș, care va face legătura între Seini și Pomi, prinde culoare, la propriu!
Zilele trecute au ajuns o mare parte din elementele metalice, iar acum se lucrează la asamblarea lor. Mai exact, se montează balustradele pasarelei pietonale, elementele care vor susține partea carosabilă capătă contur, iar picioarele care vor forma arcul principal, de susținere, al podului, sunt gata pregătite!
Așadar, ne bucurăm să vă anunțăm că, dacă totul decurge conform planului, în aproximativ o lună, o sa avem montată o mare parte din scheletul podului, pe partea noastră de mal!
Suntem ÎMPREUNĂ PENTRU SEINI și ne bucurăm că proiectele noastre de modernizare progresează vizibil, de la o zi la alta, reușind să schimbăm, în bine, imaginea orașului nostru!”