Vineri, 23 august, de la ora 22.00, la Teatrul de Vară din Baia Mare are loc proiecția filmului “Her” (SUA, 2013) în regia lui Spike Jonze, reprezintă debutul său ca unic scenarist. Nominalizat la cinci categorii ale Premiilor Oscar, a câștigat în 2014 premiul pentru cel mai bun scenariu original. Jonze a câștigat același premiu și la Globurile de Aur 2014, la a 66-a ediție a Premiilor Writers Guild of America, a 19-a ediție a Premiilor Critics’ Choice, respectiv la Premiile Saturn 2014.
Comedia romantică științifico-fantastică spune povestea introvertitului Theodore Twombly (Joaquin Phoenix), proaspăt divorțat. El duce o viață monotonă și singuratică și își împarte timpul între serviciu – unde compune și scrie scrisori la cererea clienților – jocuri video și rarisime întâlniri cu prietenii.
Viața sa începe să se schimbe când își cumpără un sistem de operare foarte inteligent, însuflețit de o voce feminină foarte plăcută și botezat Samantha (Scarlett Johansson). Grație inteligenței atificiale, ea îi învață rapid toate preferințele, are mereu răspunsurile potrivite și soluțiile cele mai bune pentru problemele lui Theodore.
Cei doi petrec tot mai mult timp împreună, iar el se îndrăgostește de noua prezență feminină din viața sa. Oscilând între bucurie și incertitudine, Theodore este măcinat de un conflict interior pe care nici măcar Samantha nu crede că îl poate rezolva.
Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. În cazul vremii nefavorabile, proiecția va fi reprogramată.
În 26 iulie, condițiile meteo nefavorabile i-au determinat pe organizatori să întrerupă difuzarea filmului “Singin’ in the Rain”, așadar biletele cu numărul cuprins între 784-898, vândute sunt valabile pentru orice proiecție din sezonul acesta. Organizatorii au anunțat că musicalul va fi reluat spre sfârșitul sezonului, după ce difuzarea acestuia a fost de două ori întreruptă de ploaie.