Poliţia de Frontieră anunţă vineri dimineaţă că 28.563 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară joi, în creştere cu 10,8% faţă de ziua precedentă.
„În data de 03.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 81.323 de persoane, dintre care 28.563 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 10% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 9.942 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 11%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 16.586 cetăţeni ucraineni (creştere de 32%)”, conform Poliţiei de Frontieră.
Pe sensul de ieşire din România au făcut formalităţile 98.856 de persoane, dintre care 22.011 cetăţeni ucraineni, creşterea fiind de 12%.
De la declanşarea acestei crize, până la data de 03.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 167.613 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 109.687 cetăţeni ucraineni
În data de martie, în intervalul orar 00.00-23.59, au intrat în România, prin PTF Sighetu Marmației, 2.168 de persoane cu 320 de autoturisme. Din cele 2.168 de persoane, 1.851 sunt cetățeni ucraineni.