Presedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, inainte de plecarea in vizita oficiala de doua zile pe care o efectueaza la Roma, ca pe agenda discutiilor cu oficialii italieni se afla aderarea Romaniei la spatiul Schengan dar si drepturile romanilor din aceasta tara.
Deplasarea in Italia continua seria de vizite in tari cu care Romania are parteneriate strategice, a precizat seful statului, precizand ca importanta este data de mai mutle aspecte.
El a spusca Italia este unul dintre principalii parteneri economici ai Romaniei, facand referire si la existenta in Italia a unei comunitati romanesti foarte mari.
”Voi discuta despre modalitatile de a intari colaborarea in interiorul UE si NATO. In acest context, voi aborda tema aderarii Romaniei la spatiul Schengen, asa cum am facut-o in toate capitalele europene”, a afirmat seful statului.
El a precizat ca discutiile cu comunitatea romanilor este un punct important pe agenda discutiilor. ”Drepturile cetatenilor romanii trebuie sa fie aparate, este in interesul ambelor parti”, a spus Iohannis, mentionand ca comunitatea romanilor din Italia este o punte de legatura intre cel doua state.
Din delegatia care il insoteste pe presedintele Klaus Iohannis in vizita oficiala fac parte consilierii prezidentiali Dan Mihalache, Cosmin Marinescu, Ion Oprisor, Andrei Muraru, Lazar Comanescu, secretarul de stat in MAE, George Ciamba.
Sotia presedintelui, Carmen Iohannis, in insoteste pe presedinte in vizita la Roma.
La ora 13.30 (ora Romaniei), la Roma, va avea loc, la Palatul Quirinale, intampinarea presedintelui Romaniei de catre Presedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.
Iohannis va avea convorbiri cu omologul sau italian, urmate de un dejun oferit de Presedintele Republicii Italiene in onoarea presedintelui Romaniei.
Dupa convorbirile cu presedintele Italiei, la ora 16.30 (ora Romaniei), la Palatul Giustiniani, seful statului va avea convorbiri cu Presedintele Senatului, Pietro Grasso.
Intalnirea cu reprezentantii diasporei va avea loc luni seara.
Astfel, presedintele Romaniei se va intalni, la ora 19.10 (ora Romaniei), la Palazzo della Cancelleria, cu reprezentanti ai comunitatii romanesti din Republica Italiana.
Marti, presedintele Romaniei se va intalni, la ora 11.00 (ora Romaniei), la Palatul Chigi, cu presedintele Consiliului de Ministri, Matteo Renzi.
La ora 16.00 (ora Romaniei), la Accademia di Romania, Klaus Iohannis se va intalni cu studenti romani din Republica Italiana.
Vizita presedintelui Klaus Iohannis la Roma este cu atat mai importanta cu cat, la scrutinul din noiembrie 2014, cei mai multi romani din diaspora care s-au prezentat la vot au fost in Italia.
Astfel, la cel de-al doilea tur de scrutin ale prezidentialelor, in Italia s-au prezentat la urne 96.600 de romani. Dintre acestia, 85.579 (88,59%) au votat cu Klaus Iohannis. In plus, in importante orase italiene, Torino, Roma, Milano, au fost cozi uriase la sectiile de votare, la ambele tururi de scrutin, existand si incidente din cauza imposibilitatii romanilor de a-si exercita dreptul de vot.
Datele ultimului recensamant arata ca in Italia traiesc peste 341.200 de romani.
De la preluarea mandatului, in luna decembrie, presedintele Klaus Iohannis a mai avut vizite oficiale in Franta, Germania, Polonia, Republica Moldova si Ucraina.
O urmatoare vizita externa a presedintelui Romaniei va fi, cel mai probabil in luna mai, in Spania, o alta tara cu o comunitate importanta de romani.
Sursa: Mediafax