Ați auzit de Florin Barbur? Noi am mai auzit de el, dar am cam uitat de existența lui de când a dispărut din politica băimăreană. Așa că nu ne mirăm dacă nu ați auzit de el. V-am pus, totuși, o poză cu el în acest articol, ca să știți despre cine vorbim. Ca să vă faceți o idee, e un fel de Dan Ivan care nu a reușit în viață. Ivan a ajuns senator, iar Barbur încă se mai gudură pe lângă domnii mari de la capitală, în speranța că îi va arunca cineva vreun oscior.
Ei bine, înainte ca filialele USR și PLUS să fuzioneze, domnul Barbur încerca să facă pe președintele părții cioloșoniste. Gurile rele zic că acesta mai mult încurca treburile decât să producă ceva benefic pentru dezvoltarea organizației. Probabil că pe unde o fi o sămânță de adevăr, din moment ce a devenit un anonim pentru urmăritorii politicii băimărene și pentru fanii USR PLUS Maramureș. Vă salutăm cu această ocazie, stimați fani. Toate bune? Rămâneți cu noi, să vedeți ce v-am pregătit.
Ne-am cam lungit cu povestea, așa că revenim la ideea de bază a prezentului material. Așadar. Atunci când nu îi încurca pe ceilalți, Florin Barbur umbla să angajeze pe bani publici un asistent manager. Care a fost principala lui condiție? Candidatul sau candidata sa fie NEAPĂRAT MEMBRU AL USR PLUS MARAMUREȘ? Păi cum vine asta, domnule Barbur? Nu erai matale un reprezentant al oamenilor noi în politică, adică al celor cinstiți și neprihăniți?
Vă dați seama, dragi maramureșeni, ce s-ar fi întâmplat dacă Barbur ajungea în vreo poziție executivă prin zona noastră? Probabil anunțurile ar fi sunat în felul următor – Angajez director de liceu. Condiția: doar să fii membru USR PLUS Maramureș, că în rest le rezolvăm noi. Sau așa – Angajăm director de spital – Condiția: să fii viu și membru USR PLUS Maramureș.
Doamne Dumnezeule, îți mulțumim că ne-ai salvat de un om nou ca Barbur!
Drept la replică:
Având în vedere neobișnuita preocupare a emaramures.ro față de „anonimul” Florin Barbur, prin publicarea în data de 04.02.2022 a unui articol defăimător nesemnat, aș dori să fac următoarele precizări în legătură cu minciunile și afirmațiile gratuite din acest așa-zis articol:
- Gudureala nu face parte din preocupările mele și nu mă caracterizează în niciun fel. Toți oamenii care mă cunosc și cu care am lucrat de-a lungul timpului știu foarte bine acest lucru. În activitatea mea politică nu m-am gudurit pe lângă nimeni și nici nu am așteptat vreo recompensă pentru munca depusă în mod voluntar la nivelul organizației județene. Mi se pare de cea mai joasă speță ceea ce insinuați în articol.
- Implicarea mea politică a fost și este cea a unui cetățean de bună credință, care dorește să contribuie la schimbarea lucrurilor în bine. În anul 2019 am fost ales președinte al PLUS Maramureș, în mod democratic, corect, prin votul membrilor filialei județene. Am condus filiala județeană până la momentul fuziunii cu USR din iunie 2021. Împreună cu colegii mei din Biroul Județean am construit o organizație puternică, care și-a triplat numărul de membri și de filiale în mai puțin de doi ani de zile și care a obținut rezultate bune în alegeri. Toate aceste rezultate au fost obținute cu efortul voluntar și sprijinul membrilor activi. Până în decembrie 2020 PLUS nu a fost partid parlamentar și nu a beneficiat de vreo finanțare de la stat. Filiala PLUS Maramureș și-a susținut activitatea din cotizațiile și donațiile voluntare ale membrilor.
- Articolul emaramures.ro insinuează că aș fi angajat pe bani publici un asistent manager la partid, cu principala condiție ca persoana respectivă să fie membru de partid.
Să clarificăm faptele: în luna martie a anului 2021, având în vedere volumul mare de muncă necesar la nivelul filialei, Biroul Județean PLUS Maramureș (deci nu eu, în calitate de președinte) a decis angajarea unei persoane pe o poziție internă de asistent manager, care să ne ajute în activitatea de la nivelul filialei. Printre responsabilitățile și sarcinile pe care urma să le îndeplinească persoana angajată se aflau: activități de secretariat, contactarea simpatizanților și a membrilor, sprijin pentru organizarea întâlnirilor cu membrii și a ședințelor interne, redactarea minutelor de ședință, suport în comunicarea internă/externă și în administrarea grupurilor online etc.
Având în vedere natura confidențială a informațiilor cu care persoana angajată urma să intre în contact (date personale, documente interne etc.) Biroul Județean PLUS Maramureș (nu președintele!) a hotărât ca mai întâi să deschidem poziția de asistent manager pentru membri. Procedura de angajare a fost una transparentă și corectă. Perioada de înscriere, fișa postului, programul de lucru etc. au fost comunicate prin email membrilor.
- Autorul necunoscut al materialului publicat de emaramures.ro continuă cu insinuări murdare privind modul în care aș fi putut acționa într-o poziție publică. Precizez că pe tot parcursul activității mele politice am susținut constant nevoia acută de DEPOLITIZARE a sistemului de învățământ și a sistemului de sănătate. Consider în continuare că este nevoie de concursuri corecte, pe bune, pentru asigurarea unui management mai eficient la nivelul unităților de învățământ și a spitalelor. M-am opus constant numirilor politice a directorilor de școli și de spitale.
În ciuda acestor fapte, în mod regretabil și complet neetic, emaramures.ro își permite să facă insinuări dezonorante și aprecieri gratuite la adresa activității mele politice, invocând ”gurile rele” (!). Solicit emaramureș.ro publicarea acestui drept la replică, corectarea și eliminarea articolului defăimător de pe site.