Vezi VIDEO
Partidul Social Democrat a pierdut batalia pentru alegerile prezidentiale pentru ca foarte multi lideri ai partidului nu inteleg doctrina social-democrata. Cel putin aceasta este parerea deputatului Florin Tataru. Parlamentarul maramuresean a ales sa isi faca publica hotararea in cadrul unei conferinte de presa organizate astazi la sediul Partidului Social Democrat Maramures. Dupa ce au pierdut alegerile prezidentiale, fiecare dintre social-democratii maramureseni au inceput o analiza interna pentru a vedea care au fost motivele care au dus la aceasta infrangere. In opinia deputatului Florin Tataru, fiecare membru de partid a gasit raspunsul pentru intrebarea de ce s-au pierdut alegerile prezidentiale. Mai mult, parlamentarul sustine ca exista un singur raspuns la aceasta intrebare.
“El tine de axul central doctrinar al social-democratiei. Protectia sociala ca element fundamental al social-democratiei romanesti clamat de la tribuni in loc sa fie pus in practica, este baza doctrinara social-democrata romaneasca. Acestui principiu fundamental i se alatura egalitatea de sanse atat in ceea ce priveste drepturile cat si sansele si principiul dreptatii sociale. Cei trei piloni fiind cei care au inchegat doctrinar social democratia romaneasca dupa 1989”, a declarat deputatul Florin Tataru.
Pentru a remedia situatia, parlamentarul maramuresean este de parere ca o reforma doctrinara ar salva situatia din partid.
“E nevoie urgenta de reforma inclusiv doctrinara in Partidul Social Democrat. Se poate ajunge pana la testarea efectiva a cunostiintelor liderilor acestui partid vizavi de doctrina pe care o sustin. Voi face, in concret, o propunere in acest sens intr-un cadru oficial pentru ca aceasta testare sa prinda forma si viata in Partidul Social Democrat pentru ca nu poti milita pentru social-democratie daca habar nu ai de valorile fundamentale”, a mai adaugat Florin Tataru.
Florin Tataru considera ca in momentul de fata este nevoie de o schimbare de abordare si ca fiecare organizatie trebuie sa isi reconsolideze viata de partid cu calm, cu figuri noi, cu oameni politici care reprezinta comunitati mari de oameni.
Sursa: Simona Vasiac