Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului ARDELEAN SORIN – TEODOREL, subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: luare de mită în formă continuată șitrafic de influență în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În zilele de 18 decembrie 2018 și 2 mai 2019, inculpatul Ardelean Sorin – Teodorel, în calitatea menționată mai sus, prevalându-se de o presupusă influență pe care ar avea-o asupra unui magistrat din cadrul unei unități de parchet, a pretins suma de 800 euro de la o persoană cercetată într-un dosar penal (martor în cauză) pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Banii respectivi au fost pretinși de inculpat pentru a efectua mai multe demersuri atât în scopul schimbării încadrării juridice într-o infracțiune pedepsită cu o pedeapsă mai blândă și dispunerii în dosar a unei soluții procedurale favorabile persoanei cercetate, cât și pentru restituirea unui autoturism ridicat în cauză de la o rudă a martorului.
În același context, la data 3 mai 2019, inculpatul Ardelean Sorin – Teodorel a primit cei 800 euro, suma de bani pretinsă anterior, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.